Eugen Tomac: După insolvenţa Euroins, conducerea ASF trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii

DCBusiness Team |
Data publicării:
foto: facebook Eugen Tomac
foto: facebook Eugen Tomac

"Țepele marca Bancorex au revenit in România", transmite europarlamentarul Eugen Tomac.

"După insolvenţa Euroins, conducerea Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF) trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii. Sub ochiul vigilent al actualei conduceri ASF, venită pe filiera PSD, se dau tunuri care aduc aminte de Bancorexul anilor ’90.

Euroins a emis poliţe de aproape 400 de milioane de euro pe care statul va trebui să le garanteze acum, iar falimentul City Insurance a condus la pierderi estimate de 120 de milioane de euro. Acestea au fost baloane de săpun care s-au umflat şi apoi s-au spart sub privirea blajină a unei conduceri politizate a ASF.

Sunt găuri pe care le vor acoperi tot românii fie din bugetul de stat, fie prin faptul că vor exista probleme cu decontarea pagubelor în urma unor evenimente rutiere nedorite. Şi aşa sunt blocate instanţele de sutele de mii de dosare de daună. Este clar că degeaba îi plătim regeşte pe conducătorii ASF, cu aproape 800.000 de lei anual, dacă ei nu sunt în stare să îşi îndeplinească obligaţiile legale: reglementare, control şi arbitru.

Se impune reorganizarea instituţiei – poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR.

De asemenea, este clar că trebuie umblat şi la legislaţie care să asigure o mai bună distribuţie a contractelor de asigurare între societăţile existente, fără să mai existe oligopoluri generate de preţurile de dumping practicate doar de unele companii. Au ajuns cu burta în sus companiile care practicau (în mod programatic) cele mai mici preţuri tocmai pentru a avea o cotă de piaţă cât mai mare. Nu în ultimul rând, instituţiile statului ar trebui să rezolve celelalte probleme care afectează piaţa asigurărilor, îndeosebi numărul extraordinar de mare de fraude care se produc în service-uri, acolo unde se umflă artificial facturile de plată pentru lucrările realizate şi plătite de asiguratori", transmite Eugen Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413778.58RON
1 ETH = 14432.26RON
1 LTC = 328.12RON
1 XRP = 8.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel