Cum vrea ANAF să-i controleze pe profesorii care dau meditaţii şi pe femeile care se ocupă de machiaj sau coafură acasă

makeup-artist_70356200
Foto: Pexels.com
Noul preşedinte al ANAF a explicat cum vor putea fi controlaţi profesorii care dau meditaţii, cei care îşi închiriază locuinţele, precum şi persoanele care machiază şi coafează acasă.

Lucian Heiuş a spus că inspectorii ar putea rămâne la uşă, dacă nu sunt primiţi în case de cei controlaţi. Fiscul a trimis deja, prin poştă, scrisori de informare către cei care obţin venituri din astfel de activităţi.

"Este, să zicem, un proiect și de informare pe această temă. Nu cred că o să pornim foarte curând controale direcționate în această direcție, dar toți știm că este un fenomen care se practică de mulți ani cu aceste meditații și care nu sunt sub nicio formă fiscalizate, dar ele sunt de fapt niște venituri de natură salarială.

Și atunci noi am făcut o campanie foarte intensă prin care le-am explicat profesorilor care practică acest lucru să intre în legalitate, să își înființeze un PFA", a declarat Lucian Heiuș, la Antena 3.

Întrebat daca inspectorii ANAF pot intra în casa unei coafeze, șeful ANAF a răspuns:

"Dacă locuința este efectiv personală, intrăm într-o altfel sferă. Este mai complicat să intri. Doar dacă îți permite proprietarul. Și acolo există întodeauna soluții pentru că în momentul în care ai o informație și ai mai mulți oameni care spun că se desfășoară acea activitate acolo, poți să faci și o impunere din oficiu și va veni persoane respectivă cu toate actele și o să aibă o discuție cu Fiscul".

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close