CCIR poate găzdui Forumul de Afaceri Trilateral România-Armenia-Georgia

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl. Mihai Daraban, a avut, în data de 21 martie a.c., o întrevedere cu E.S. dl. Tigran Galstyan, noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, prilej cu care au fost analizate o serie de aspecte privind dinamizarea relațiilor economice dintre cele două țări.

„Apreciez în mod deosebit inițiativa Ambasadei Republicii Armenia în România și propunerile noului ambasador menite să dinamizeze și să intensifice cooperarea dintre cele două state, atât pe plan comercial, cât și pe plan investițional. Este de salutat faptul că E.S. dl. Tigran Galstyan a ales Camera Națională ca punct de plecare în punerea în practică a misiunii Domniei Sale de a dezvolta componenta economică, în mod categoric, cele două state având nevoie de un impuls prin care companiile să acceseze piețele din România și, respectiv, din Armenia.

Totodată, datorită intenției Republicii Armenia de a extinde cooperarea cu celelalte state europene, valorificând poziția sa de mediator a dialogului politic între Uniunea Europeană și unele state din regiune, suntem convinși că vom putea atrage o serie de elemente ale potențialului comun, inclusiv prin implicarea altor state din regiune de care ne leagă interese comune, cum ar fi Georgia”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Armenia are nevoie să dezvolte relații economice cât mai puternice cu statele Uniuni Europene, iar în acest sens suntem implicați în construirea unui nou coridor de transport ce va lega Marea Neagră, prin portul Poti, de Orientul Îndepărtat. De asemenea, intenționăm să acționăm pe lângă autoritățile române pentru redeschiderea zborului direct București-Erevan. În ceea ce privește strict relația economică cu România, profit de această întâlnire pentru a propune organizarea, la București, a unui forum de afaceri trilateral, România-Armenia-Georgia, centrat în special pe sectorul energetic, transportul maritim și agricultură”, a declarat E.S. dl. Tigran Galstyan, noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Armenia în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0885
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0879
USD
Azi 4.3738
Diferența -0.0296
Zi precendentă 4.4034
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0885 RON
USD flag1 USD = 4.3738 RON
GBP flag1 GBP = 5.8384 RON
CHF flag1 CHF = 5.4659 RON
AUD flag1 AUD = 2.8509 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1153 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4332 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 589.7493 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485082.15RON
1 ETH = 17468.43RON
1 LTC = 411.92RON
1 XRP = 10.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21648.490.04%
BET-BK4212.090.14%
BET-EF1178.500.04%
BET-FI78906.650.09%
BET-NG1591.760.16%
BET-TR50248.260.04%
BET-TRN48582.280.04%
BET-XT1864.850.06%
BET-XT-TR4237.890.06%
BET-XT-TRN4107.870.06%
BETAeRO1007.643.07%
BETPlus3161.570.06%
RTL48494.020.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel