Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 556

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania şi Clever, anunță că au demarat procedurile legale pentru a contesta în instanţă reprezentativitatea la nivel naţional şi de sector a Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor...

Forţele aeriene regale britanice (Royal Air Force, RAF) au interceptat avioane militare ruse în apropierea ţărilor baltice.

Anual, fabricile trimit pe piață circa 190 miliarde litri de bere - pe plan global este o industrie solidă și înalt tehnologizată. Totuși, una dintre principalele ei probleme o reprezintă pasteurizarea, metodă de conservare a produselor alimentare, în special a celor lichide și care...

Capacitatea administraţiei româneşti de a reacţiona predictibil este de maximum 30% din timpul de guvernare, iar restul de 70% reprezintă necesarul de reacţie rapidă cauzat de crize şi situaţii tensionate, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu, la o...

Donarea de sânge este un act anonim, voluntar și neremunerat. Se efectuează în instituțiile medicale de profil autorizate în acest sens. Există anumite condiții pe care donatorii trebuie să le îndeplinească, dar și o serie de beneficii de care se pot bucura. 

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, spune că în administraţia publică există colaborare la nivel tehnic, dar nu cu mediul de afaceri, atunci când nu există interes.

Intenţia Germaniei de a introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini îi discriminează pe aceştia şi încalcă legislaţia Uniunii Europene, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Rusia va cheltui 3 miliarde de euro pentru podul Kerci care leagă Rusia de peninsula Crimea, ocupată de trupele rusești în mod pașnic după Maidanul ucrainean

Ministrul de interne italian, Matteo Salvini, aflat într-o vizită la Washington, şi-a declarat 'apropierea' de administraţia Trump şi 'viziunea comună' cu aceasta 'cu privire la Iran, Venezuela, Libia, situaţia din Orientul Mijlociu, dreptul la existenţă al Israelului şi...

Iniţiativa de hiper-reglementare în domeniul tutunului promovată de câţiva membri ai Parlamentului loveşte un întreg sector economic şi patru milioane de români, având un singur câştigător - paternalismul - se arată într-un comunicat preluat de AGERPRES...

Autorităţile din Argentina investighează privind cauza unei pene de curent masive care a afectat aproape 50 de milioane de persoane, relatează BBC.

Numărul focoaselor nucleare a scăzut la nivel mondial în cursul anului trecut. Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord dețin, împreună circa 13.865 de arme nucleare, cu aproximatv 600 mai puțin decât la începutul lui...

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va aloca 11,42 milioane lei (2,42 milioane euro), fără TVA, pentru a achiziționa servicii de producţie şi distribuţie a cardului european de sănătate, 

Opel trebuie să recheme sute de mii de automobile modelele Corsa și Adam din cauza problemelor cu emisiile de carbon.

Românii aleg, de cele mai multe ori, farmaciile cele mai apropiate, sau cu cele mai mici preţuri, pentru a-și procura medicamentele pentru afecțiuni ușoare, reiese din studiu.

Definirea şi sprijinul consumatorilor vulnerabili este o măsură necesară pentru ca piaţa să funcţioneze normal, în condiţiile în care, în prezent, cei bogaţi beneficiază de subvenţii mai mari, întrucât consumă mai mult, iar cei cu venituri reduse nu-şi permit plata...

Vehiculele electrice care funcționează cu baterii sunt deja depășite? China pregătește o lovitură și are un plan de reorientare. ”Vom crea o societate de hidrogen”, a anunțat un înalt responsabil al regimului de la Beijing, Wan Gang. 

Cadou prezidențial. Șeful statului rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său chinez, Xi Jinping, cu ziua de naștere și i-a făcut cadou o ladă cu înghețată. Dar și un tort, tot de înghețată.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general CNAIR, Narcis Neaga, au verificat stadiul lucrărilor la Autostrada Bucureşti - Braşov, Tronson Comarnic - Braşov, Lot 2: sector Predeal - Cristian + racord, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Un apartament care se întinde pe 5 etaje, cu o suprafață de 1765 metri pătrați, care se află în Manhattan în apropiere de Madison Square Park a fost pus la vânzare.

Răsturnare de situație. Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova a decis să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM - PSRM 'pentru a debloca situaţia politică din ţară şi pentru a evita escaladarea situaţiei şi ajungerea la violenţe', a anunţat Vladimir Cebotari,...

Guvernul Dăncilă a adoptat un memorandum pentru a investi în reţele de staţii de alimentare a vehiculelor electrice.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a fpcut un anunț care îngrijorează analiniștii politici globali. Se pare că diplomația între SUA și Rusia a intrat într-un impas.

Consumatorii care îşi aleg singuri firma care să le realizeze lucrările de racordare la reţeaua electrică plătesc mai puţin pentru aceste servicii.

Cea mai recentă formă a Ordonanței de urgență care reglementează circulația pe drumurile publice prevede ca radarele să fi instalate numai în mașini inscripționate ale poliției care sunt amplasate în locuri vizibile iar pistoalele radar să fie utilizate numai de agenți...

Niculae Bădălău anunța miercuri, la evenimentul Restart Romania organizat de DCNews și DCBusiness, că au fost redeschise trei mine cu zăcăminte de metale rare precu, europiu sau disprosiu.

UEFA a primit în prima oră de la deschderea vânzării biletelor pentru turneul final al Campionatului European din 2020, peste 300.000 de cereri de tichete.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat asigurări că Moscova îl va sprijini pe preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în actuala situaţie complicată din această ţară, informează joi TASS. 

Cele peste 350 de organizaţii non-guvernamentale membre ale "Iniţiativei 2035-Prima Generaţie Fără Tutun a României" solicită Parlamentului şi Guvernului modificări legislative prin care să fie îndepărtată orice surse de publicitate şi promovare pentru produsele din tutun şi în...

Premierul Viorica Dăncilă anunța miercuri, în cadrul dezbaterii Upgrade Romania, eveniment organizat de DCNews și DCBusiness, că noul Cod administrativ va fi adoptat prin ordinanță de urgență.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel