Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 547

Primăria București a publicat propunerea de hotărâre legată de noua taxă auto care are în vedere îmbunătățirea calității aerului din Capitală.

Grupul informatic american Apple va concura în curând cu Disney, Netflix şi Amazon pe piaţa de streaming video prin lansarea, în luna noiembrie a acestui an, a serviciului denumit Apple TV+, parte a strategiei sale de a genera 50 de miliarde de dolari din servicii în anul...

Nouă state importante ale lumii sunt în recesiune sau în pragul unei recesiuni, iar temerile cu privire la faptul că încetinirea creșterii economice la nivel mondial ar putea aduce și Statele Unite în aceeași situație sunt din ce în ce mai mari, informează The...

Ca și până acum, pe noua lege a pensiilor, pensia pentru limita de vârstă se va cuveni celor care îndeplinesc și vârsta standard de pensionare, și stagiul minim de cotizare, la data pensionării. 

 Lidl va susţine formarea cadrelor didactice din peste 100 de şcoli, care vor oferi educaţie celor peste 3000 de copii beneficiari ai programului Teach for Romania, informează retailerul.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în timpul vizitei efectuate în Franţa de omologul său rus Vladimir Putin, pentru o apropiere între Uniunea Europeană şi Rusia şi o regăsire a încrederii într-o ordine internaţională aflată în ''recompunere'',...

Costul vieții în București este de 442 euro/lună/ persoană, potrivit datelor numbeo.com, în această sumă nefiind inclusă chiria sau rata la bancă. 

Emmanuel Macron îl primeşte luni - după doi ani de încercări de reluare a relaţiilor franco ruse - pe Vladimir Putin, în calitate de ”vecin important”, de neocolit în conflictele în curs, un fel de paliativ la absenţa Moscovei la summitul G7.

Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca economia americană să intre în recesiune în următorii doi ani, chiar dacă sunt de părere că data la care acest lucru se va întâmpla va fi amânată de acţiunile adoptate de Rezerva Federală (Fed), arată rezultatele unui sondaj...

În Islanda este dezvăluită duminică o placă în memoria gheţarului Okjokull, primul gheţar din această insulă care a dispărut ca urmare a încălzirii globale - ocazie pentru oamenii de ştiinţă pentru a avertiza cu privire la schimbările climatice, relatează agenţiile AFP şi EFE.

SUA nu mai deţin supremaţia militară în Pacific şi ar putea avea tot mai multe dificultăţi în a-şi apăra aliaţii împotriva Chinei, a cărei influenţă este tot mai puternică în zonă, apreciază un reputat centru de reflecţie australian într-un raport incendiar,...

Noua lege a pensiilor prevede o faciliate specială pentru pensionari sau viitorii pensionari.

Record pentru România. Un cetăţean din judeţul Cluj care a pierdut un portofel cu bani şi acte, a reintrat în posesia lui în mai puţin de o oră, anunţă Jandarmeria Bihor într-o postare pe Facebook.

Jamie Oliver a dat vina pe Brexit pentru prăbușirea lanțului său de restaurante și spune că grijile i-au stricat aniversarea de 40 de ani, potrivit Daily Mail.

Toamna aceasta anunță destul de multe schimbări dar doar pentru cei care își și doresc cu adevărat acest lucru.

Medicii care au îngrijit răniții după accidentul nuclear din Arhanghelsk au fost obligați de agenți ai FSB (serviciile secrete din Rusia, fostul KGB) să semneze o declarație prin care se angajau să nu divulge nicio informație, au declarat cadre medicale pentru The Moscow Times.

Un medic de urgență, Alina Martău, face o caracterizare dură a sistemului de urgență din spitale.

Sorin Frunzăverde a fost unul dintre cei mai puternici baroni locali din România, ministru în patru mandate și europarlamentar, lider cu mână de fier în PDL pe când Traian Băsescu deținea puterea și devenit ulterior vicepreședinte PNL, implicat cu totul în...

La ora actuală, valoare unui tichet de masă este de 15,18 lei.

Cel puţin şapte persoane au fost rănite în urma unor violenţe între cetăţeni români produse pe fondul unei dispute familiale într-un bloc de locuinţe din sud-vestul Germaniei, informează site-ul de ştiri PZ-news.de.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, la o întâlnire cu români plecaţi în străinătate, că României îi trebuie o poziţie "tranşantă" în privinţa intrării în spaţiul Schengen, precizând că sunt pierderi economice...

Oamenii săraci și oamenii bogați se diferențiază prin acțiuni. 

Transformarea flotei Rusiei într-una cu nave mici a intrat într-un ritm accelerat. Din ce în ce mai multe nave mari au fost dezafectate iar vase mici, și din cele noi dar și din cele modernizațe, le iau locul reconfigurând ceea ce a fost odată o forță majoră globală.

Licitaţia vizează încheierea unui acord cadru privind achiziţia produselor "Mască contra gazelor", "Costum de protecţie CBRN filtrant-sorbant" şi "Pelerină de protecţie cu o singură întrebuinţare".

ANRE a comunicat faptul că România a importat cu 38% mai multă electricitate în primele cinci luni din 2019. Situația este comparată cu perioada similară a anului trecut, în timp ce exporturile au scăzut cu 40%.

Studenții români vor avea acces la preț mult mai mic la două servicii cu plată ale Youtube. Astfel, aceștia vor putea avea abonament la Youtube Music Premium și la Youtube Premium plătind mai puțin.

Wall Street Journal scrie că președintele american Donald Trump ar avea o intenție cel puțin extravagantă. Acesta ar vrea să cumpere insula înghețată Groenlanda, care aparține Danemarcei.

Casa Națională de Pensii Publice a pus la dispoziția pubicului o aplicație care este accesibilă pe site-ul instituției și cu ajutorul căreia cei care au vechimea cerută de lege pot afla data la care ies la pensie, pentru limită de vârstă.

Marin Anton este unul din baronii atipici ai politicii românești. Retras, deocamdată, de pe prima scenă, actualul lider PNL Giurgiu va reveni, mai mult ca sigur, în Parlament, dacă obținerea unui nou mandat va deveni o prioritate pentru unul dintre cei mai bogați politicieni de după...

Pentru trei zodii, viața va lua o întorsătură neașteptată. Nu spre rău, ci spre bine, chiar foarte bine. Zodii care, dacă nu au cunoscut până acum fericirea, acum vor avea parte de ea.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel