Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a consultării cu partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale, a declarat, vineri, la Braşov, premierul Ludovic Orban.
Iarna următoare va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoadele de vreme extremă, precum ger, viscol şi ninsori abundente, a declarat, vineri, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat joi că va opri finanţarea proiectelor în domeniul combustibililor fosili la finalul lui 2021, la câteva zile după ce miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană s-au declarat în favoarea acestei decizii, transmite Reuters.
Deficitul bugetar la 10 luni este 2,84% din Produsul Intern brut, nivel care depăşeşte estimarea pentru întregul an, iar dacă nu facem nimic în următoarea lună şi jumătate deficitul bugetar va depăşi 4%, a declarat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Piaţa românească de bunuri de folosinţă îndelungată a atins 2,27 miliarde euro în primele nouă luni din 2019, reprezentând o creştere de 2,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, iar cel mai mare sector al acestei pieţe, cel de telecom, a marcat o creştere de 2%,...
Puterea de cumpărare a românilor a crescut, în ultimii trei ani, cu 25%, aceasta fiind transferată şi în tendinţele crescătoare pe care le-a înregistrat piaţa financiară din România, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Dan Armeanu,...
Consumul de gaze la nivel naţional a scăzut cu aproximativ 5,7% în primele nouă luni ale acestui an, în timp ce producţia Romgaz a fost mai mare cu 0,7%, potrivit raportului financiar al companiei, remis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.
Prin intermediul unui program european, tinerii din țările UE care au împlinit 18 ani, au posibilitatea de a se înscrie, până la 28 noiembrie, pentru a participa la o excursie gratuită într-una sau mai multe state din Uniune.
Apple a lansat un laptop MacBook Pro de 16 inchi, care dispune de procesor Intel de generația a noua, grafică AMD de ultimă generație și o tastatură nouă, îmbunătățită.
Un proiect legislativ depus recent spre dezbatere în Senat include în categoria contravențiilor vânzarea în magazine a băuturilor alcoolice către minori. Faptă pedepsită cu amenzi ce pot ajunge la 6000 de lei.
La începutul anilor 2000, contraspionajul rus a deviat abil atenția serviciilor occidentale de spionaj, astfel că nimeni nu a aflat că Moscova lucra de zor la crearea unor modele de arme unice în lume, a dezăvluit generalul FSB, Aleksandr Bezverhnii.
Majoritatea oamenilor nu își imaginează viața fără gadgeturi, care le ”fură” circa patru ore pe zi. Mai mult, ultilizatorii sub 35 de ani nu se pot despărți de dispozitivele lor nici chiar la toaletă, verificând febril mesajele de pe rețelele sociale. În aceste...
Federaţia Sindicatelor Libere din România (FSLR) solicită autorităţilor adoptarea mai multor măsuri privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de pensionare şi de sănătatea muncii pentru lucrătorii care muncesc în industria de construcţii navale, avertizând că...
Alphabet Inc, firma mamă care deţine motorul de căutare online Google, va începe să ofere utilizatorilor, undeva în cursul anului următor, posibilitatea deschiderii de conturi curente, devenind un alt gigant din domeniul tehnologiei care decide să intre pe piaţa de consumer...
Marea Britanie şi-a ratat şansa de a găzdui prima fabrică din Europa a constructorului auto american Tesla din cauza Brexitului, a declarat miercuri directorul general de la Tesla, Elon Musk, transmite Reuters.
O bucată de piele de mărimea unei unghii poate fi printată în mai puţin de un minut, au anunţat cercetători din Singapore - un pas către testarea non-animală a cosmeticelor şi a altor produse, relatează Reuters.
Creşterea cererii globale de petrol ar urma să încetinească din 2025, în urma îmbunătăţirii eficienţei combustibililor şi a folosirii vehiculelor electrice, dar consumul este puţin probabil să se reducă în următoarele două decenii, se arată în raportul "World...
Investiţiile străine directe au scăzut în primele nouă luni din 2019 cu circa 6,26% faţă de perioada similară a anului trecut, la 4,237 miliarde de euro, conform datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României.
Creşterea cererii globale de petrol ar urma să încetinească din 2025, în urma îmbunătăţirii eficienţei combustibililor şi a folosirii vehiculelor electrice, dar consumul este puţin probabil să se reducă în următoarele două decenii, se arată în raportul "World Energy...
Despre Songdo, orașul inteligent din Coreea de Sud, construit pe o suprafață de 600 de hectare, se spune că este o mare dezamăgire. Deși, aici, gunoiul este aspirat automat și transportat prin conducte suberane, unde stâlpii de iluminat sunt echipați cu senzori pentru monitorizarea...
Elon Musk, directorul general al Tesla, a anunţat că producătorul american de vehicule electrice va construi până în 2021 prima sa fabrică europeană la Berlin, precum şi un centru de inginerie şi design, transmit DPA şi Reuters.
Activitățile din unități de prospecțiuni geologice sau exploatări subterane ar putea fi considerată muncă în condiții speciale, ceea ce înseamnă că persoanele care le desfășoară pot ieși ieși mai repede la pensie. Este ceea ce prevede un proiect de act normativ care a trecut de Senat...
Platforma financiară londoneză Revolut poartă discuţii cu investitorii pentru a strânge cel puţin 500 milioane dolari anul viitor, în ideea de a-şi finanţa expansiune globală a personalului şi intrarea pe pieţe precum SUA şi Japonia, transmite Reuters.
Google strânge date privind starea de sănătate a milioane de americani pentru programul său secret Project Nightingale, scrie The Wall Street Journal. Potrivit cotidianului, campania se derulează în 21 de state ale țării.
SpaceX a reușit plasarea pe orbită a celui de-al doilea lot de 60 de sateliți pentru proiectul constelației sale Starlink, program menit să furnizeze acces la Internet rapid pentru întreaga planetă.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat marţi că nu şi-a consolidat încă o părere privind cuantumul la care va creşte salariul minim, iar în Ministerul Muncii nu există niciun studiu recent care să evalueze impactul măsurii creşterii salariului...
Guvernul german doreşte să reducă finanţarea pe care o acordă Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi să aloce în schimb mai multe fonduri misiunilor spaţiale ale Germaniei, conform unei propuneri transmise parlamentului de la Berlin, informează marţi DPA.
Cu 15 ani mai devreme poți să ieși la pensie, potrivit o decizie a Curții Constituționale din România. Este vorba, de câteva categorii de contribuabili, care trebuie să îndeplinească anumite condiții.