Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 388

Loteria a anunțat câștigătorii de la ediția de duminică, 15 august, la care au fost acordate peste 41.400 de castiguri in valoare totala de peste 1,65 milioane lei.

Louis Vuitton lansează un ceas excepțional și unic, o adevărată piesă de horologerie exotică - un ceas cu o sculptură în relief foarte înalt a unui craniu pe cadran, cu un șarpe a cărui coadă este indicatorul secundelor. 

Toți au câte o pasiune, câte un hobby care poate fi transformat într-o mică afacere. Totul depinde până la urmă de curajul și voința de a face pasul către această direcție.

Mobilizarea de şantier pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor dubla capacitatea nucleară a României, va avea loc în 2024. Startul licitaţiilor şi al primelor lucrări pentru megainvestiţia care va genera 9.000 de locuri de muncă se dă în toamna acestui an.

Potrivit legislației în vigoare privind pensiile de stat pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației peniteciare, pensiile de serviciu sunt împărțite în trei categorii, respectiv pensia pentru limită de vârstă, cea anticipată și cea anticipă...

În timp ce talibanii preiau controlul Afganistanului, alți jihadiști efectuează atacuri în regiune. Interesele Chinei sunt pe primul loc.   

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul, unde talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea, plecând spre Tadjikistan, a anunţat duminică un înalt responsabil din Ministerul afgan de Interne, citat de Reuters.

O echipă de voluntari condusă de experți de la Israel Antiquities Authority a descoperit, în largul coastei Israelului din Marea Mediterană, un adevărat depozit de comori, care au o vechime de cel puțin 1.600 de ani, informează Express.co.uk.

Dacă exista doar o vagă bănuială, acum experții Institutului de Știință al Exoplanetelor, structură care intră în componența Agenției spațiale americane, NASA, au primit și confirmarea ipotezei lor. Da, în Univers există o planetă ce intră într-un sistem cu trei Sori.

În mod normal un miliardar poate cheluit în jur de 80 de milioane de dolari pe an, spre comparație, cei mai mulți dintre americani cheltuie mai puțin de 60.000 de dolari anual.

Angajații companiei nipone Crazy Inc., specializată în organizarea de nunți, vor fi recompensați pentru un somn sănătos, informează AsiaOne. 

Valul de căldură caniculară care a lovit Spania a dus la depăşirea recordului absolut de temperatură înregistrat în această ţară de la începutul măsurătorilor meteorologice cu o valoare a temperaturii de 47,4 grade Celsius înregistrată la Montoro, în provincia Cordoba (sud), conform agenţiei...

CFR Călători a anunţat că va suplimenta cu vagoane trenurile cu plecare spre litoral în dimineaţa zilei de 16 august 2021, măsura fiind luată pentru a răspunde cerinţelor de trafic.

Cel puţin 304 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute sunt rănite şi date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,2 care s-a produs în Haiti, sâmbătă dimineaţă, potrivit unui nou bilanţ anunţat duminică de autorităţile locale, relatează AFP.

Există ceva ce nu se știe despre Regina Elisabeta a II-a, atât de urmărită, atât de mediatizată, atât de iubită și respectată? Probabil că da. Sunt însă și lucruri mai puțin cunoscute, prezentate de presă drept micile secrete ale Suveranei Marii Britanii.

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că proiectul de rectificare bugetară nu va fi aprobat de Guvern dacă acesta nu va fi susţinut de colegii din coaliţie.

Veniturile Pfizer și Moderna de pe urma vânzării celei de-a treia doze de vaccin anti COVID-19 le-ar putea egala pe cele din vânzările pentru următorii ani de vaccin antigripal. 

Antarctica este cea mai puțin explorată masă terestră a Pământului, ceea ce face ca acest continent înghețat, de două ori mai mare decât Australia, să fie locul perfect pentru unele conspirații cu adevărat nebunești și adevăruri și mai ciudate...

Ministrul Economiei a criticat în termeni duri viitorul program naţional de investiţii "Anghel Saligny" care va fi implementat după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Claudiu Năsui susţine că "s-a furat" din cele două programe naţionale în cadrul cărora au fost alocate...

Operatorul rețelei de termoficare din Bucureşti a modernizat de la începutul anului și până acum doar puțin peste 7 kilometri de rețea primară și aproximativ 23 de kilometri de rețea secundară.

Odată cu revenirea atât de rapidă a talibanilor în Afganistan, s-au înmulțit și întrebările legate modalitățile prin care aceștia își procurau resursele financiare.

Şoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar în Sectorul 5 riscă să plătească tarife de cel puţin 200 de lei pentru ridicarea şi transportul acestora, la care ar urma să se adauge 100 de lei pentru prima zi de depozitare.

Este ora mesei și în centrul de vaccinare din Sofia, aleile sunt aproape pustii: puțini sunt bulgarii care vin să primească serul. Nu, doze sunt suficiente, dar dezinformarea domnește în Bulgaria, de departea cea mai puțin imunizată țară din UE, scrie AFP într-un reportaj pe această temă.

Deși piața energiei s-a liberalizat de peste jumătate de an (piața gazelor naturale fiind liberalizată din 2020), milioane de consumatori nu au optat încă pentru un nou contract la gaze și/sau energie electrică.  Trecerea de la un furnizor la altul se face foarte ușor, prezentând două acte....

Susținută de miliardarii Bill Gates, Jeff Bezos și Michael Bloomberg, societatea de exploatare minieră KoBold Metals a semnat un acord cu Bluejay Mining, cu scopul de a accelera exploatarea de resurse naturale rare în Groenlanda. La Bursă, acțiunea Bluejay a afișat o creștere de peste 50% în...

Un raport ONU privind criza climatică prognozează o deteriorare accelerată a situației climatice la nivel global. Astfel, încălzirea globală ar putea atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările, ameninţând cu noi dezastre ''fără...

Peste 3.000 de proceduri noi de insolvenţă s-au deschis în primele şase luni, cu 23% mai multe faţă de nivelul înregistrat în acelaşi interval al anului trecut, numărul insolvenţelor deschise în prima jumătate a acestui an revenind aproape de nivelul anterior pandemiei Covid-19, potrivit celui...

EximBank, ING Bank şi First Bank sunt băncile care îşi plătesc cel mai bine angajaţii, cu valori cuprinse între 8.500 şi 9.500 de lei net pe lună, cu cel puţin peste 50% mai mult decât media din sistemul bancar, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Pentru cei care își doresc să câștige bani în plus dar nu au prea mult timp la dispoziție, producerea de spun handmade este o soluție.

Investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti  şi-au intensificat activitatea de tranzacţionare în primele 7 luni ale acestui an ceea ce a determinat ca valoarea cumulată a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente să depăşească 10,4 miliarde lei, echivalentul a 2,1 miliarde euro,...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel