Prețurile la aur au revenit la valori record din anii trecuți după ce Rezerva federală a Statelor Unite (FED) a anunțat că economia americană va avea puternic de suferit dind cauza pandemiei de...
Fondul suveran al Arabiei Saudite (Public Investment Found, PIF) a cumpărat participații minoritate într-o serie de mari companii și bănci americane, pofitând de scăderea cotațiilor la...
Grupul Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net consolidat de 4,21 milioane lei, în creştere cu 54%, faţă de cel din perioada similară a anului...
Obligaţiunile corporative negarantate subordonate în lei emise de Raiffeisen Bank (RBRO29) vor intra la tranzacţionare, joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat al BVB.
Acțiunile companiilor din Abu-Dhabi au devenit lideri mondiali la creștere în ultimele 12 luni. Într-un an, ele au urcat pe locul patru în clasamentul celor mai mari companii publice,...
Valoarea tranzacţiilor derulate marţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat la 50,78 milioane de lei (10,52 milioane de euro) de la 37,8 milioane de lei (7,82 milioane de euro), luni.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de marţi, iar la o jumătate de oră de la debut consemna tranzacţii în valoare de 1,8 milioane de lei (375.512 euro).
Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), incluse în indicele BET, au înregistrat o creştere de 4,63% în luna aprilie, comparativ cu luna martie, fiind cel mai cel mai mare ritm de...
Cursa contra cronometru pentru găsirea unui tratament creşte randamentele acţiunilor farma, astfel, sectorul farmaceutic ar putea reprezenta o oportunitate pentru investitori, potrivit unei analize...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de joi, iar rulajul se cifra la 2,83 milioane de lei (585.825 de euro) după prima oră de tranzacţionare.
Firmele de investiţii trebuie să aibă în special grijă să-şi trateze clienţii corect, deoarece s-au înmulţit tranzacţiile efectuate de investitori de retail cu mai puţină experienţă pe...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 2,6 milioane de lei (541.146 de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, iar după 45 de minute de la debut consemna tranzacţii în valoare de 7,66 milioane de lei (1,58 milioane de euro).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de luni, iar după prima jumătate de oră de la debut consemna tranzacţii în valoare de 3,17 milioane de lei (655.671 de euro).
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat 5,37 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 4,3%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut de aproape...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 3,56 milioane de lei (736.641 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 47,34 milioane de lei (9,79 milioane de euro), din care 43,94...
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, iar valoarea schimburilor se cifra la 4,72 milioane de lei (974.212 euro) la 30 de minute...
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti a scăzut la 114,15 milioane de lei, o reducere cu peste 43% faţă de săptămâna precedentă, când...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 2,83 milioane de lei (586.214 euro), după 45 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Principalele burse europene au deschis şedinţa de marţi în scădere, afectate de prăbuşirea cotaţiei petrolului american în teritoriul negativ dar şi de rezultatele slabe pe primul...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de marţi, iar la o jumătate de oră de la debut consemna tranzacţii în valoare de 3,4 milioane de lei (705.933 euro).
Judecătorii Curții de Apel Constanța au reușit să pronunțe o hotărâre care ar putea stârni mari controverse pe piața de capital de la noi după ce au anulat o tranzacție efectuată în urma...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea schimburilor a coborât la 29,74 milioane de lei (6,16 milioane de euro), de la 33,89 milioane de lei (7,02...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de miercuri, iar la aproximativ 30 de minute de la debut consemna tranzacţii în valoare de 3 milioane de lei (621.883 euro).
Principalele burse europene şi-au revenit luni în contextul în care scăderea deceselor provocate de coronavirus în Franţa şi Italia a dat naştere la speranţa că măsurile de carantină...
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti a scăzut la 181,167 milioane de lei, o reducere de 32% de la 270,46 milioane de lei în săptămâna...