La câteva zile după ce Apple a introdus softul Neuralmatch pentru detectarea materialelor legate de pornografie infantilă (CSAM), compania a lansat acum un document în care încearcă să...
Grupul Reliance Industries Ltd., controlat de miliardarul Mukesh Ambani, analizează o posibilă ofertă de preluare a subsidiarei din Olanda a grupului german de telefonie Deutsche Telekom,...
Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,9161 lei, în creştere cu 0,30 bani (0,06%) faţă de cotaţia precedentă, de...
Angajaţii pot accesa sume din salariu în avans, prin intermediul unui parteneriat încheiat între Salarium Fintech şi Alpha Bank Romania, potrivit unui comunicat remis marţi de reprezentanţii...
Reprezentanții combinatului siderurgic LIBERTY Galați anunță că în trimestrul 2 al acestui an au fost înregistrate rezultate excelente. Sunt cele mai bune din 2008 și până în prezent,...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL s-a convenit asupra formulei rectificării bugetare care va fi susţinută de el şi de premierul...
În iunie 2021, în România s-au născut 14.877 de copii, număr cu 639 mai mic comparativ cu aceeaşi lună din 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). De asemenea,...
Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.412 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). 1.048.777 de pacienți au fost declarați vindecați....
Este, probabil, cea mai mare dorință a lumii științifice internaționale, aceea de a dezvolta un vaccin universal, adică un ser capabil să neutralizeze, să acționeze simultan împotriva mai...
Deficitul bugetar al României va crește cu 2,5 miliarde de lei, față de estimarea inițială a autorităților, a anunțat marți premierul Florin Cîțu. În ceea ce privește avertismentul...
Premierul Florin Cîțu, înaintea șdinţei Biroului Executiv al PNL, a făcut cîteva declarații legate de rectificarea bugetară cât și despre evoluția economiei și a inflației din România.
Loteria Română nu a mai înregistrat așa ceva. Reportul la Jokek la categoria I este un record, o sumă uriașă niciodată aflată în joc. Următoarele trageri vor avea loc joi.
Bill Gates, fondatorul Microsoft, a coborât o treaptă şi se află pe locul al cincilea, devansat de fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din...
Preţul energiei electrice a atins luni un nou nivel record în Spania, după o serie de luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de...
Discuții aprinse au invadat spațiul public, în ultimele zile, legate de o nouă taxă pe care Guvernul ar intenționa să o introducă pentru românii care dețin centrale de apartament. S-a...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă valabilă pentru mai multe localităţi din judeţele Mureş, Harghita şi Sibiu până la ora...
Biroul permanent al Senatului va convoca, marţi, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin...
De peste ocean vin știri despre angajați din diverse companii care au fost concediați pentru că nu s-au vaccinat, cea mai recentă informație venind la sfârșitul săptămânii de la CNN care a...
Un dezvoltator imobiliar australian a devenit un improbabil omul Monopoly, cu o soție plină de farmec și 39 de case ale sale, dar încă nu a construit niciun hotel, în ciuda dragostei sale pentru...
Profeție Baba Vanga. Anul în care Europa va fi pustiită! Dezastrul se apropie cu pași repezi. Celebra clarvăzătoare a lăsat în urmă câteva profeții cutremurătoare, pe ani.
Tower Bridge, celebrul pod londonez mobil peste Tamisa, s-a blocat în poziţia deschis, luni, pentru a doua oară într-un an, din cauza unei probleme tehnice, ceea ce a provocat ambuteiaje,...
Când ne alegem asiguratorul RCA trebuie să analizăm foarte bine ofertele. În același timp, trebuie să fim atenți și la prețuri. În prezent, putem schimba asiguratorul doar dacă vindem...