Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu moneda euro, care a fost calculată de Banca Naţională a României (BNR) la 4,8912 lei, în urcare cu 0,41 bani (0,08%) faţă de cotaţia...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a scăzut marţi la 8,14%, de la 8,15% valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit...
Prețul benzinei și al motorinei în România, 8 noiembrie 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.09 lei/l și 8.66 lei/l, iar motorina...
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că românii care se află într-o situație vulnerabilă ar putea beneficia de noi vouchere.
Comisia Europeană a anunţat luni că Uniunea Europeană şi Kazahstan au convenit să coopereze mai strâns în domeniul energiei şi al materiilor prime, informează dpa.
Secretarul general al ONU a avertizat că lipsa de acțiune în fața crizei climatice din ce în ce mai accelerate reprezintă o "sinucidere colectivă", îndemnându-i pe liderii mondiali...
Prima fregată de nouă generație, din care cinci au fost comandate de marina franceză și trei de Grecia, a fost lansată luni la Lorient (Morbihan), la unsprezece luni după ce a fost oprită.
Un incendiu a izbucnit la o conductă de petrol din sud-vestul Iranului în acest weekend, într-un incident pe care autoritățile încă îl investighează, în contextul în care protestele...
Exporturile de țiței pe mare ale Rusiei au atins săptămâna trecută un maxim al ultimelor cinci luni, deoarece cumpărătorii s-au grăbit să pună mâna pe cât mai mult țiței rusesc ieftin...
Un economist german a intentat un proces împotriva OPEC la un tribunal din Berlin, acuzând cartelul de creșterea prețurilor la benzina și motorina pe care le cumpără, și, în ciuda sumei...
Sandoz, o filială a gigantului farmaceutic elvețian Novartis, își intensifică investițiile în producția de penicilină de la fabrica pe care o deține în Austria, în parte pentru a reduce...
Dietrich Mateschitz, care a devenit cel mai bogat om din Austria prin vânzarea băuturii energizante Red Bull și prin exploatarea popularității acestei băuturi pentru a construi un imperiu de...
Exporturile, principalul motor al economiei chineze, au scăzut cu 0,3% în octombrie, pentru prima dată din mai 2020, din cauza încetinirii cererii globale. Politica "zero-Covid" subminează...
Creșterea globală a prețurilor de consum ar putea fi aproape de punctul culminant al ciclului actual, dar s-ar putea dovedi încă stăruitoare, a declarat directorul general al Fondului Monetar...
Goana Europei după gazele naturale din Africa pare să devină un subiect aprins în discuțiile din acest an privind schimbările climatice de la Sharm El-Sheikh, Egipt.
Analistul Elena Cristian a vorbit despre procentele vehiculate pentru creșterea pensiilor, declarând că nu crede nici varianta premierului, nici cea a ministrului Muncii.
Piețele bursiere mondiale au oscilat luni, susținute de speranța unei relaxări a politicii zero-covid a Chinei, în ciuda unei dezmințiri din partea Beijingului, dar rămânând prudente...
Săptămânalul de stânga "Documento" a trimis Procurorului general al Greciei o nouă listă de victime ale unui software despre care se afirmă că ar fi fost folosit de guvern pentru a spiona...
Guvernul a înființat un serviciu telefonic care vine în sprijinul celor care au nelămuriri sau probleme legate de alocațiile sau indemnizațiile pe care trebuie să le primească de la stat.
Guvernul grec urmează să anuleze procedurile pentru vânzarea unei participaţii majoritare la portul Alexandroupolis, având în vedere evoluţiile geopolitice şi rolul important dobândit de...
Preţul carbonului trebuie să ajungă la o medie globală de cel puţin 75 de dolari pe tonă până la finele acestui deceniu, pentru ca obiectivele climatice globale să fie atinse, a declarat luni...
Evgheni Prigojin, supranumit și ”bucătarul lui Putin”, și fondatorul organizației de mercenari Wagner, a recunoscut pentru prima oara un lucru pe care SUA l-au suspectat de multă vreme.