Este foarte posibil ca, pe parcursul zilei, tendința să-și modifice traiectoria de deplasare, având în vedere că, piețele europene sunt dominate de optimism, în absența unor evenimente care...
Un start-up britanic, Wayve, a anunțat o strângere de fonduri de peste un miliard de dolari, operațiune condusă de gigantul tehnologiei japoneze SoftBank.
TikTok și proprietarul rețelei de socializare, Bytedance, au intentat marți un proces în speranța că vor putea bloca adoptarea unei legi ce impune companiei-mamă chineze ca în termen de un an...
Consecință a volumului impresionant de producție al fabricanților de automobile din Imperiul de Mijloc, care vor să cucerească piața europeană, porturile belgiene Antwerp și Zeebrugge sunt...
Din cele aproximativ 11 milioane de tone de deșeuri textile produse de consumatorii europeni în 2019, doar 6,6% au fost refolosite sau reciclate în UE, potrivit unui raport publicat marți de...
Gigantul elvețian Richemont, proprietar printre altele al Casei Cartier, își întărește poziția pe segmentul de bijuterii prin achiziționarea grupului italian Vhernier. Valoarea tranzacției nu...
Unii dintre giganții energetici au implementat sisteme speciale pentru a evita urmărirea prin satelit a emisiilor legate de gazele cu efect de seră care distruge clima, dezvăluie cotidianul...
Rusia intenționează să ridice interdicția privind exporturile de benzină, au anunțat marți mai mulți oficiali și surse, pe măsură ce rafinăriile de petrol ies din perioada de întreținere...
Dialogul dintre Xi Jiping, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen, nu a permis realizarea de progrese concrete sau o apropiare a pozițiilor pe plan economic și geopolitic.
Compania Wrightbus, cantonată, pentru moment, pe piața britanică a autobuzelor electrice, a semnat o serie de cinci contracte în Germania. Sub conducerea lui Jean-Marc Gales, un veteran al...
Aplicația care numără aproape 2 miliarde de utilizatori este frecvent actualizată și destul de des această ”aducere la zi” este însoțită de funcții noi.
Prețul aurului a crescut luni, susținut de slăbirea dolarului american, după ce un raport privind piața muncii revigorat speranța că Rezerva Federală a SUA va reduce ratele dobânzilor în...
Românii au o adevărată obsesie atunci când vine vorba despre mâncare iar când sunt sărbători precum Paștele sau Crăciunul atunci excesele ajung la paroxism indiferent dacă este criză...
Ucraina îşi va epuiza luna viitoarea cota de export de zahăr acordată de Uniunea Europeană pentru întregul an 2024 şi în aceste condiţii va trebui să-şi reducă suprafaţa însămânţată...
Până la un milion de ruși au fugit în străinătate în primul an de la invazia Kremlinului în Ucraina. Acum, mii de persoane se întorc acasă, oferind o victorie propagandistică președintelui...