Crearea unui nou mecanism comun de împrumuri de obligațiuni în zona euro, scenariu evocat de nouă state, ar putea dura chiar și trei ani, a declarat Klaus Regling, președintele Mecanismului...
Societatea de Transport Bucureşti (STB) va face, începând de miercuri, o nouă reducere a parcului circulant, cu încă 15%, ca urmare a diminuării semnificative a cererii de transport din cauza...
Economia Austriei ar urma să se contracte cu 3,2% în acest an, pe baza unui scenariu referitor la un impact "moderat" al pandemiei de coronavirus, a anunţat marţi Banca Naţională a Austriei,...
Dintre cele 108 spitale, în 51 de unităţi, conducerea a fost preluată de militari, a declarat ministrul Apărării, Tibor Benkő, într-o emisiune a postului public ungar de ştiri M1, precizând...
România are cel mai redus nivel al cheltuielilor pentru sănătate din UE, atât ca procent din PIB cât și ca valoare pe cap de locuitor, arată datele Eurostat publicate marți.
CFR Clători adaptează activitatea noilor condiții generate de noul coronavirus și după ce autoritățile au decis să pună în carantină municipiul Suceava.
Un grup de 15 companii din industria textilă locală se va implica în dezvoltarea de capacităţi de producţie de echipamente medicale la standarde internaţionale, informează un comunicat de...
Oamenii de știință olandezi au reușit să găsească coronavirusul în apele uzate ale unui oraș înainte de raportarea primelor cazuril cu Covid-19, lucru care indică un sistem nou de...
Această pandemie reușește de la zi la zi să îngrozească toate continentele. Toți oamenii de știință, medicii și mulți alții luptă zile și nopți pentru găsirea unui "medicament...
FDA (The Food and Drug Administration), instituția federală americană însărcinată cu aprobarea medicamentelor în SUA, a comunicat duminică faptul că a aprobat utilizare medicamentului folosit...
În contextul pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET anunță proiectul Trenul Solidarității Românești, mobilizând transportul feroviar pentru companiile românești care realizează importuri...
Miliardarul David Geffen a reușit să-și aducă oprobiul public după ce a postat imagini cu iahtul de lux cu care navighează în arhipelagul Caraibean și unde s-a autoizolat de pandemie.
România s-a situat în 2019 pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia realizată de porumb boabe şi floarea soarelui,...
Organizația Mondială a Sănătății spune că sunt semne de oarecare stabilitate în epidemia cu Covid-19 în Europa, în timp ce Italia, cea mai lovită țară de pe continent, a raportat cel mai...
În cazul în care salariaților li se termină contractele de muncă, aici fiind vorba despre contractele de muncă pe durată limitată dar nu numai, aceștia au dreptul la indemnizația de șomaj...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare Nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt...
La fel ca și alte ajutoare sociale, și cel acordat de stat pentru deces se va putea obține online, mai precis după ce Ordonanța de Urgență unde este prevăzută această măsură de limitare a...
Poliția Română a oferit detalii oamenilor cu privire la transportarea cu mașina a soțului sau a soției la serviciu, ce condiții trebuie să îndeplinească, mai ales că ne aflăm în Scenariu...
Pandemia de coronavirus va cunoaște o scădere a ritmului de răspândire în luna octombrie a acestui an, dar chiar și atunci nu vor putea vorbi despre o victorie categorică în lupta împotriva...
Pe fondul îmbunătățirii considerabile a situației epidemiologice din țară, întreprinderile industriale din China și-au reluat activitatea în medie cu 98,6%, au anunțat, luni, autoritățile...
Norvegia se pregătește să inunde piața cu petrol extras din uriașul zăcământ Johan Sverdrup din Marea Nordului, în condițiile în care oferta depășește deja orice imaginație, informează...
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au publicat ultimul lor mesaj online în calitate de membri activi ai casei regale britanice, luni, cu două zile înainte de a începe cariere independente şi...
Termenul de amânare pentru 9 luni a plăţii ratelor la credite poate duce la o alocare nejustă a rezervelor sistemului bancar, dăunătoare capacităţii de redresare a economiei, susţin...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a precizat luni că angajatorii pot depune din primele zile ale lunii aprilie solicitări pentru şomajul tehnic la Agenţia Naţională...
Mega Image reduce preţurile la peste 1.000 de produse alimentare şi nealimentare de bază şi anunţă că nu va opera niciun fel de creşteri de preţuri la raft pentru toate produsele din...