ANAF lovește piața mașinilor de lux: Sancțiuni usturătoare

Delia Gheață |
Data publicării:
Mașini de lux / FOTO: Pagina de Facebook a ANAF
Mașini de lux / FOTO: Pagina de Facebook a ANAF

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a demarat verificări privind tranzacţiile cu autovehicule de lux achiziţionate din Uniunea Europeană.

În urma controalelor, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 450.000 de lei. Într-o primă etapă, ANAF a selectat 30 de persoane fizice care au achiziţionat autoturisme de lux, fiecare cu o valoare mai mare de 50.000 de euro, suma totală a acestor achiziții ridicându-se la două milioane de euro.

Documentele spun altceva 

Verificările au arătat că peste 60% dintre achiziţiile investigate au fost, în realitate, efectuate pe teritoriul României, prin intermediul unor persoane intermediare, prin plata în numerar. Aceste tranzacții au fost realizate prin anunțuri online, târguri auto sau la comandă, deși documentele prezentate indicau că autoturismele ar fi fost cumpărate de la persoane fizice sau entităţi juridice din afara țării.

Extinderea investigațiilor

În unele cazuri, autoritățile au extins verificările asupra persoanelor interpuse sau a beneficiarilor reali ai autovehiculelor. De asemenea, au fost solicitate informaţii de la autorităţile fiscale din statele membre ale UE, unde erau înregistrate entitățile menționate în documentele de achiziție.

Verificările continuă

ANAF a anunțat că acțiunea de control va continua și în perioada următoare. Peste 200 de persoane fizice care au achiziţionat autoturisme scumpe din spaţiul intracomunitar vor fi verificate, în special în cazurile în care plățile au fost realizate în numerar către intermediari de pe teritoriul României.

Recomandări pentru cumpărători

ANAF recomandă persoanelor care intenționează să achiziționeze un autovehicul neînmatriculat în România, provenit din Uniunea Europeană, să fie precaute pentru a evita probleme legate de legalitatea documentelor. Totodată, instituția sfătuiește cumpărătorii să efectueze plățile prin metode fără numerar, în conformitate cu legislația în vigoare. Plățile în numerar sunt permise doar în limita unui plafon de 10.000 lei pentru tranzacțiile cu persoane juridice și 50.000 lei pentru cele între persoane fizice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298919.49RON
1 ETH = 8917.60RON
1 LTC = 239.80RON
1 XRP = 6.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel