DCBusiness Finante Tichete de 250 lei/lună. Cine le va primi şi pentru ce pot fi folosiţi banii

Tichete de 250 lei/lună. Cine le va primi şi pentru ce pot fi folosiţi banii

Tichete de masă / Foto: DCBusiness
Document pus în transparenţă de Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor a pus în transparenţă un ordin privind stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru semestrul I al anului 2026. Potrivit acestuia, pentru semestrul I al anului 2026, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 250 lei/lună, respectiv de maximum 490 lei/eveniment. 

Citeşte şi: Guvernul a aprobat reducerea temporară a accizei la motorină

Valorile nominale stabilite la alin. (1) se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2026, respectiv august 2026 și septembrie 2026, explică ministerul. 

Potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii unor bunuri şi servicii culturale, cum ar fi: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, parcuri tematice, cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme etc. 

Tichetele culturale pot fi acordate angajaților cu contract individual de muncă, atât din instituții publice, cât și din mediul privat (operatori economici). Acestea sunt beneficii extrasalariale oferite lunar sau ocazional pentru activități culturale, plătite de angajator, conform Legii nr. 165/2018. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.