DCBusiness Actualitate Stiri S-a reunit comandamentul energetic de iarnă. Ministrul Burduja a anunţat primele măsuri

S-a reunit comandamentul energetic de iarnă. Ministrul Burduja a anunţat primele măsuri

Reuniune de urgenţă a comandamentului energetic de iarnă. 

Comandamentul energetic de iarnă s-a reunit: situația din teren și măsurile luate. Condițiile meteorologice îngreunează intervențiile, crește numărul de echipe mobilizate. Comandamentul energetic de iarnă a fost convocat de urgență, sub conducerea ministrului energiei, Sebastian Burduja, și a secretarului de stat Casian Nițulescu. Transelectrica, Transgaz și companiile din distribuție au raportat situația din teren și stadiul măsurilor de intervenție.

Totodată, producătorii au subliniat că nu există probleme, Hidroelectrica preluând o parte din sarcina adițională necesară pentru sistemul energetic național.

Transgaz a informat că nu există probleme semnificative în sectorul de gaze naturale. În ceea ce privește transportul și distribuția energiei electrice, la ora 12 erau afectați peste 390.000 de clienți, mai ales în regiunea Dobrogei.

La ora 16, în urma intervențiilor efectuate în ciuda condițiilor meteorologice extrem de dificile, numărul de clienți afectați a scăzut la mai puțin de 313.000.

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei:  “Am luat mai multe măsuri astăzi în reuniunea Comandamentului energetic de iarnă. Transelectrica și distribuitorii vor raporta imediat către Comandament orice blocaje apărute în deplasările echipelor de intervenție, pentru a putea asigura ajungerea lor în toate locurile unde se constată probleme.

Totodată, am luat legătura cu IGSU pentru punerea la dispoziție a unui număr de generatoare pentru zonele afectate. Acestea sunt deja în drum spre locurile indicate de distribuitori.

Există peste 175 de echipe de intervenție în teren, în toate județele afectate, ceea ce reprezintă un nivel de mobilizare foarte bun, în condiții excepțional de dificile. Le mulțumesc tuturor specialiștilor care își fac datoria pentru a asigura restabilirea alimentării cu energie electrică în termenul cel mai scurt. Odată cu ameliorarea vremii, ritmul reparațiilor la rețele va putea să crească și mai mult. În final, am dispus prioritizarea intervențiilor în funcție de numărul de consumatori afectați și efectuarea unei analize imediate privind timpul necesar pentru remedieri, pe fiecare localitate în parte.”

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.