A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru dezvoltarea economiei prin instituirea deducerii integrale a investițiilor. Concret, potrivit expunerii de motive, propunerea "este încurajarea investiţiilor private în România fără reducerea cotelor de taxare, ci prin schimbarea regulilor de deducere a investiţiilor".
Situaţia actuală
"Sistemul prezent, bazat pe amortizarea fiscală eşalonată, reduce stimulentul de a investi, obligând companiile să-şi recupereze costul unui utilaj sau al unei clădiri pe o perioadă de mai mulţi ani. Acest mecanism generează costuri şi o birocraţie suplimentară, contribuabilii fiind nevoiţi să gestioneze diferenţele complexe dintre amortizarea fiscală, contabilă şi cea reală. Multe investiţii având durate de amortizare complet diferite de cele stabilite de stat. Totodată, perioada actuală de reportare a pierderilor fiscale, limitată la 5 ani, este insuficientă pentru proiectele de anvergură, de tip greenfield sau de cercetare-dezvoltare, care, prin natura lor, nu devin profitabile în primii ani de funcţionare", explică iniţiatorii.
Schimbările propuse
Potrivitu documentului, "prezenta propunere legislativă vizează o schimbare de paradigmă, concepută pentru stimularea economiei, mutând accentul de la taxarea bazată pe reguli contabile la o stimulare directă şi imediată a investiţiilor. Concret, propunerea abrogă conceptul de amortizare fiscală şi îl înlocuieşte cu deductibilitatea integrală şi imediată a tuturor cheltuielilor aferente achiziţionării, producerii sau construirii mijloacelor fixe.
Citiţi şi: Final de februarie cu presiune fiscală. Declaraţia care trebuie depusă la ANAF în ultima zi a lunii
Aceasta înseamnă că întreaga valoare a unei investiţii va reduce profitul impozabil chiar în anul efectuării cheltuielii, nu eşalonat pe parcursul duratei de viaţă a activului. Pentru a susţine această modificare centrală şi pentru a oferi siguranţă proiectelor cu ciclu lung de maturizare, propunerea extinde şi perioada de reportare a pierderilor fiscale prin modificarea Articolului 31. Corelativ cu această schimbare, propunerea elimină bariera actuală care limiteaza recuperarea pierderilor la 70% din profitul impozabil anual. Această ajustare este tehnic necesară pentru ca mecanismul de deductibilitate integrală să fie cu adevărat eficient, permiţând companiilor să utilizeze întregul
potenţial al facilităţii pentru a-şi reechilibra fluxurile de numerar după eforturi investiţionale majore, fără a fi taxate artificial pe un profit contabil care nu acoperă încă investiţia realizată".
Impact asupra economiei
Impactul aşteptat al acestei reforme este unul structural şi profund pozitiv pentru economia naţională.
1) Încurajează direct investiţiile private prin reducerea costului net al investiţiilor pentru că acestea pot fi recuperate mai repede.
2) Este o simplificare şi debirocratizare majoră, eliminând complet calculul şi evidenţa separată a amortizării fiscale.
3) Îmbunătăţeşte imediat lichiditatea din mediul de afaceri. Banii economisiţi din impozitul pe profit, care altfel ar fi fost plătiţi şi recuperaţi eşalonat, rămân în companie şi pot fi folosiţi pentru alte investiţii, pentru creşteri salariale sau pentru finanţarea capitalului de lucru.
(...) Sistemul acesta este aplicat în prezent cu succes în Regatul Unit care a beneficiat de un boom investiţional enorm ca urmare a deducerii integrale a investiţiilor, susţin iniţiatorii propunerii legislative. Proiectul poate fi citit aici.