DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Început promițător de săptămână pentru Bursa de la București

Început promițător de săptămână pentru Bursa de la București

Broker privește un monitor în timp ce bea un ceai
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 18,02 milioane lei (3,66 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,34%, până la 12.438,71 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 0,32%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un avans de 0,32%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a încheiat pe plus cu 0,08%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,32%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,36%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,44%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 4,61 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 1,52 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica, de 1,37 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+7,83%), Bermas (+3,51%) şi Purcari Wineries (+3,15%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-12,63%), Şantierul Naval Orşova (-9,35%) şi Artego (- 6,76%).

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele