DCBusiness Bănci Datoria externă a României a depăşit 205 miliarde de euro. Cifrele zilei de la BNR

Datoria externă a României a depăşit 205 miliarde de euro. Cifrele zilei de la BNR

Banca Națională a României
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,656 miliarde de euro în perioada ianuarie-martie 2025, comparativ cu 4,201 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate miercuri.

Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,997 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 503 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 140 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie negativă de 1,095 miliarde de euro.

În primul trimestru al anului, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 156,881 miliarde de euro, la 31 martie 2025 (76,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2024, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 48,526 miliarde de euro (23,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2024.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,5% în perioada ianuarie - martie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2025 a fost de 5,7 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2025 a fost de 101,4%, comparativ cu 99,1 la sută la 31 decembrie 2024.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.