DCBusiness › Finante › ANAF și Autoritatea Vamală - unificate. Modificări privind e-Factura, SAF-T și casele de marcat. Planul lui Siegfried Mureșan

ANAF și Autoritatea Vamală - unificate. Modificări privind e-Factura, SAF-T și casele de marcat. Planul lui Siegfried Mureșan

ANAF / Foto: DCBusiness
Siegfried Mureșan vrea comasarea ANAF cu Autoritatea Vamală. Ce schimbări mai sunt pregătite.

Premierul desemnat Siegfried Mureşan vrea ca ANAF şi Autoritatea Vamală Română să fi reunificate într-un singur organ fiscal şi de control. Proiectul face parte din programul de guvernare pe care acesta l-a depus sâmbătă la Parlament.

Marii contribuabili şi operaţiunile complexe: echipe specializate pentru preţuri de transfer, tranzacţii intra-grup şi transfrontaliere, controale orientate spre indicatorii de diminuare artificială a bazei impozabile, acorduri de preţ în avans eficientizate şi expertiză pentru modelele de afaceri digitale; reunificarea ANAF şi a Autorităţii Vamale într-un singur organ fiscal şi de control; dezvoltarea programelor de pregătire şi specializare a personalului în domenii fiscale complexe, precum preţurile de transfer, tranzacţiile intra-grup şi transfrontaliere, diminuarea artificială a bazei impozabile, acordurile de preţ în avans şi noile modele de afaceri digitale, se arată în programul de guvernare al lui Siegfried Mureşan. Totodată, se are în vedere introducerea de indicatori de performanţă şi a unui sistem de remunerare de tip bonus-malus, până la 31 decembrie 2026, pentru conducerea ANAF şi structurile operative.

SPV şi SAF-T

Programul prevede coordonarea unitară a controlului, colectării şi trezoreriei între nivelurile central şi teritorial ale ANAF, consolidarea funcţiilor-suport şi ocuparea prin concurs a conducerilor teritoriale, fără interimate prelungite.

De asemenea, până la 30 iunie 2027 ar urma să fie operaţională o platformă integrată care să coreleze datele din e-Factura, SAF-T, casele de marcat şi declaraţiile fiscale. Controalele operative şi inopinate ar urma să fie declanşate pe baza profilului de risc al contribuabililor, după verificări documentare la distanţă.

Programul prevede concentrarea resurselor asupra evaziunii cu impact bugetar mare, în special fraudele de TVA şi rambursările cu indicatori de risc, subdeclararea sectorială şi transferul artificial al profitului.

Totodată, este prevăzută reducerea semnificativă a decalajului de TVA până în 2030, prin orientarea resurselor de control către marea evaziune şi nu către contribuabilii corecţi.

În relaţia cu contribuabilii, programul prevede reducerea raportărilor repetitive şi reutilizarea datelor deja disponibile la ANAF, precum şi introducerea unor mecanisme de notificare şi corectare voluntară a abaterilor formale.

Spaţiul Privat Virtual ar urma să devină punctul unic de interacţiune cu administraţia fiscală, cu o situaţie fiscală consolidată pentru fiecare contribuabil, notificări automate privind neconcordanţele şi canale digitale de comunicare.

De asemenea, sunt prevăzute declaraţii precompletate şi validate automat, reducerea câmpurilor şi eliminarea graduală a raportărilor redundante, inclusiv în materie de TVA. Informaţiile transmise deja prin e-Factura, SAF-T sau casele de marcat nu ar urma să mai fie solicitate a doua oară, susţine sursa citată.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.