DCBusiness Bănci Alertă BNR: document cu sigla băncii centrale, fals grosolan distribuit online

Alertă BNR: document cu sigla băncii centrale, fals grosolan distribuit online

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Banca Națională a României (BNR) avertizează publicul că documentul intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și distribuit în mediul online, este un fals și nu a fost emis, semnat sau aprobat de banca centrală.

Document fals, atribuit în mod fraudulos BNR

Într-un comunicat oficial, Banca Națională a României precizează că nu are atribuții legale în ceea ce privește emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri. Instituția subliniază că documentul respectiv a fost realizat cu scopul de a induce în eroare publicul, deși conține elemente care pot părea autentice la prima vedere.

Potrivit BNR, în conținutul materialului sunt utilizate în mod abuziv funcții și nume reale ale unor reprezentanți ai instituției, inclusiv cel al lui Leonardo Badea, precum și sigla, antetul și datele de contact reale ale băncii centrale. Toate aceste elemente au fost folosite fără acordul instituției.

„BNR respinge categoric conținutul prezentat în acest material”, se arată în comunicatul transmis de banca centrală.

Citește și: Alertă de securitate de la DNSC: WinRAR, exploatat activ de hackeri. Milioane de utilizatori, în pericol

Canalele oficiale, singurele surse valide

BNR reamintește că toate comunicatele oficiale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituției, www.bnr.ro
, și pe canalele sale oficiale de comunicare: X, YouTube, LinkedIn, Instagram și Bluesky. Orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudență.

Instituția atrage atenția că transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR intră în categoria falsurilor în înscrisuri și constituie infracțiuni de fals și uz de fals, sancționate conform prevederilor Codului penal.

BNR solicită ferm publicului să nu dea curs, să nu semneze și să nu redistribuie documentul fals, avertizând că astfel de acțiuni pot avea consecințe juridice serioase.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.