Din punct de vedere științific, nu s-a dovedit că visele se pot adeveri. Cu toate acestea, uneori, ceea ce unii văd în somn se întâmplă în realitate. Iar astrologii sunt convinși că numai...
De acum se știe că oamenii de neanderthal cunoșteau binefacerile acidului salicilic atunci când consumau muguri de plante. La zeci de mii de ani mai târziu, cercetătorii germani au descoperit...
Haine, mobilier şi trofee muzicale care i-au aparţinut lui Keith Flint, regretatul solist al formaţiei The Prodigy, au fost vândute cu aproape 450.000 de dolari la licitaţie, la opt luni după ce...
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) au întocmit un studiu în care sunt luate în considerare mai multe elemente care duc la formarea unui criminal...
În interiorul proprietății lor, locuitorii capitalei britanice și-au construit câte un studiou de 15 metri pătrați, un adevărat adăpost, un fel de buncăr, izolat de zgomotul și furia de...
Un grup de oameni de știință de la Drexel University, statul american Philadelphia, au destrămat mitul potrivit căruia plantele de interior au o influență benefică asupra microclimatului din...
La 17 ani, Sharik Tovar, o tânără columbiană, poate dormi 70 de zile fără întrerupere. Povestea fetei, relatată un post de televiziune din țara ei, a scos în evidență o afecțiune rară:...
Deşi ar putea părea o scenă desprinsă din universul filmelor ştiinţifico-fantastice, mesele în familie ar putea să abunde peste câţiva ani în fripturi preparate cu ajutorul unor imprimante...
Înainte de toate trebuie precizat că prin aceste ”găuri negre” din mările lumii occidentali au, de regulă, în vedere submarinele diesel-electrice din clasa Varșaveanka, despre care rușii...
Pentru a oferi un plus de spațiu pe o suprafață de 800 metri pătrați, o biserică din Hong Kong a fost mutată pe verticală, într-o clădire de 21 de etaje.
Reputatul regizor american Martin Scorsese a dezvăluit într-un interviu că a analizat posibilitatea de a regiza filmul "Joker" (2019), dar, până la urmă, a renunţat la acel proiect din lipsă...
Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu mai foloseşte blana naturală în ţinutele sale şi a optat începând din acest an pentru blană sintetică, a...
Prințul Charles este prins în mijlocul unui scandal legat de fraudă cu lucrări de artă false, fraudă care se ridică la suma de 105 milioane de lire sterline, relatează Bloomberg care citează...
Consumul de tutun poate creşte riscul de dezvoltare a depresiei şi schizofreniei, conform unui studiu recent realizat în Marea Britanie şi citat marţi de Press Association.
În luna care a abia a început sunt patru zile când este de preferat să vă feriți de necazuri. Prin urmare, nu trebuie să programați lucruri importante, precum întâlniri de afaceri, semnări...
Oamenii de știință au descifrat scrierile cuneiforme de pe mai multe tablete care darează din 1730 ÎC. Cele 4 tablete au fost descoperite în ceea ce era regiunea Mesopotamiei, care includea...
Pălăria purtată de actorul Mircea Diaconu în filmul 'Profetul, aurul şi ardelenii' şi donată pentru susţinerea cauzei veteranilor militari de a construi primul şi unicul centru de recuperare,...
Gondolierii din Veneţia au schimbat tradiţionalele lor pălării cu panglici roşii pentru costume de scafandri şi au plonjat timp de şase ore în apele Canalului Grande pentru a strânge tot...
Ceea ce nu înseamnă că restul zodiilor vor avea probleme financiare, căznindu-se să supraviețuiască de la un salariu la altul. Sunt însă unii cărora norocul le va surâde mai mult și, cu...
Medici, meteorologi, psihologi, mulți specialiști s-au perindat prin fața camerelor de luat vederi și pe la diferite posturi de radio pentru a-i avertiza pe ruși că ... vine vara în noiembrie!
Ele se extind pe ambele părți ale centrului Căii Lactee, pe distanțe de sute de ani-lumină. Cele două bule gigantice de gaz fierbinte și ionizat au fost descoperite de o echipă...
Un cabinet de arhitectură din Franța a imaginat un proiect îndrăzneț al unui imobil inedit. În stilul proiectului ”1000 de arbori la Paris”, al arhitectului Manal Rachdi sau a ”Arborelui...
În Coreea de Sud oamenii sunt dispuși să dea bani pentru a intra la închisoare, scăpând, astfel, de munca epuizantă. Pentru unii, este singura modalitate de a se odihni cu adevărat și pentru...