În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri...
Președintele belarus Alexander Lukașenko trebuie să accepte logica democrației și să renunțe la putere, a declarat președintele francez Emmanuel Macron pentru Journal du Dimanche.
Noi tensiuni au izbucnit duminică între Armenia și Azerbaidjan, Erevanul anunțând că forțele azere au bombardat regiunea separatistă Nagorno-Karabakh iar Baku acuzând forțele armene de...
Pacienţi din unităţile medicale din Bucureşti votează, duminică, la alegerile locale, cu urna mobilă, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii mai multor spitale.
Mai multe gospodării au fost inundate în urma unor ploi torenţiale care au afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, judeţul Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis,...
SUA au atins sâmbătă cifra de 204.480 de decese şi 7.076.828 cazuri confirmate de COVID-19, potrivit bilanţului independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 7,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 5,25%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu...
Reportul la categoria I a jocului Joker se ridică la 11,38 milioane lei (peste 2,33 milioane euro) în cadrul tragerilor loto care au loc duminică, în timp ce la categoria a II-a sunt în joc peste...
Prezența la vot la ora 8.00 este de 1,86%, mai mică decât cea înregistrată la alegerile locale din 2016, când prezența după prima oră de la deschiderea urnelor a fost de 2,2%.
Estee Lauder Cos. Trimite cea mai nouă formulă de îngrijire a pielii în spațiu și va costa doar la fel de mult ca și plata unui influencer mare pentru câteva postări de pe Instagram.
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, afirmă că nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente, iar rezultatele preliminare ale studiului prezentat...
Retailerul Profi a donat Asociaţiei Milioane de Prieteni un ATV cu remorcă, vehicul care va facilita transportul în munte a celor două tone de hrană pe care le primesc zilnic peste 100 de urşi...
După prima doză de vaccin, nu a avut nicio reacție. Dar Kan Chai s-a simțit îngrozitor după a doua doză de vaccin COVID-19 aprobat pentru utilizare de urgență în China.
Administraţia Naţională de Meteorologie a extins sâmbătă Codul portocaliu de ploi abundente care vor afecta total sau parţial 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti până duminică...
Când doi frați s-au îmbolnăvit de Covid-19 cam în aceeași perioadă, în martie, medicii au rămas nedumeriți. Ambii erau tineri - 29 și 31 de ani - și sănătoși. Cu toate acestea, în...
Circulaţia rutieră pe Transalpina (DN67C) se închide sâmbătă şi duminică, pe un sector de drum de 3 kilometri, în vederea desfăşurării Campionatului Naţional de Drift - Etapa a IV-a,...
Mai mult de jumătate din ţară se va afla sâmbătă sub un Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice, potrivit unei avertizări emise de...
Un recent studiu scoate la iveală un nou efect distrugător al COVID-19 asupra organismului uman, descoperire care le dă de gândit medicilor și producătorilor de medicamente.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri...
Marile cotidiene din Italia, îndeosebi „La Stampa”, au reţinut textul unui document emis de Vatican, mai precis de Congregaţia Doctrinei pentru Credinţă, intitulat Scrisoarea unui samaritean.
Sezonul 2020 pentru zona de agrement din staţiunea balneoclimaterică Săcelu, aflată în administrarea Complexului Energetic (CE) Oltenia, va fi închis începând cu data de 28 septembrie,...
Preşedintele american Donald Trump a fost întâmpinat cu huiduieli, joi, la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde a mers să-i aducă un ultim omagiu fostei judecătoare Ruth Bader Ginsburg,...
Temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit la începutul luni octombrie la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată, local, în...
Până pe 14 noiembrie, „nu reușești să descifrezi ușor ce se întâmplă zilele astea”, precizează Daniela Simulescu, astrolog DCNews. „Și te cam zbați. Simți că urmează ceva,...