Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni, în cadrul unor consultări care au...
Într-un interviu acordat DC News, Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, a vorbit despre amploarea pe care a căpătat-o acest eveniment deja intrat în tradiţie. În anul 2022, festivalul s-a...
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a declarat, în cadrul unui interviu acordat DC News, că localitatea pe care o conduce îndeplineşte standardele pentru a deveni oraş.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de miercuri, cu tranzacţii de 2,559 milioane de lei (518.848 euro), efectuate în primele 30 de minute de la începerea...
Câştigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.270 lei, în februarie 2023, în creştere cu 0,4% (+16 lei) comparativ cu luna anterioară, şi cu 14,8% faţă de luna similară din 2022,...
Prețul benzinei și al motorinei în România, 12 aprilie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.77 lei/l și 7.21 lei/l.
Un whisky dedicat Reginei Elisabeta a II-a, vinuri de colecţie şi trabucuri în ediţii limitate vor fi scoase la vânzare, miercuri, la o licitaţie organizată de casa Artmark.
Situaţia este îngrijorătoare la Costineşti, mai ales în ceea ce priveşte siguranţa turiştilor, a susţinut ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, după o...
Anul acesta, dar și anul viitor, țările din afara OPEC vor reprezenta un procent mai mare în creșterea producției de petrol, o inversare de roluri față de ultimii doi ani, a anunțat...
Excedentul de cont curent al Rusiei s-a redus în ultimul trimestru cu peste 51 de miliarde de dolari față de anul precedent, în timp ce sancțiunile privează tot mai mult guvernul de ceea ce a...
În România, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de...
Administrația Fondului pentru Mediu a semnat marți, 11 aprilie 2023, contractul pentru actualizarea Studiului de fezabilitate, a serviciilor de proiectare, a documentațiilor de atribuire și...
Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au...
S-a încheiat acordul cu Rusia privind modificarea contractului de construcţie şi finanţare a extinderii centralei nucleare de la Paks, pentru a permite continuarea şi predarea cât mai rapidă a...
Raportul prezintă progresul înregistrat de Philip Morris International (PMI), companie care se transformă din temelii pentru a construi un viitor fără fum.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit semnificativ estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,1% cât estima în toamnă până la 2,4%, arată cel mai nou...