Peste 160.000 de persoane apte de muncă rămân inactive în România, o ţară aflată în deficit de forţă de muncă, principala cauză a acestui fenomen fiind faptul că actualul regim politic...
Încetinirea inflaţiei "este cu certitudine estimarea noastră", a declarat sâmbătă preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, iar BCE este decisă să readucă preţurile la...
În timp ce banca centrală a Rusiei se pregătea să majoreze ratele dobânzilor săptămâna trecută, un director executiv al unui creditor de stat de top a avertizat că factorii de decizie se...
Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a respins ideea că săptămâna de lucru de patru zile, la acelaşi salariu, va deveni regula în cea mai mare economie a Europei, transmite...
O nouă lege prin care proprietarii de locuințe vor fi mai constrânși să ia măsuri de precauție în caz de dezastre naturale va fi pusă în aplicare în curând.
Douăsprezece state membre ale Uniunii Europene, între care şi România, au cerut Comisiei Europene să creeze o alianţă industrială pentru reactoare nucleare modulare mici (SMR), într-o...
Și listarea cu succes a companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori București, una dintre cele mai mari listări din lume în acest an, a generat un nou fenomen de fraudă.
Dacă ați câștigat la loterie sau dacă intenționați să o faceți, vă rugăm să continuați să citiți această rubrică. Informația este vitală nu doar pentru fericirea dumneavoastră, ci...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că săptămâna viitoare va convoca la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor...
Raiffeisen Bank România a înregistrat în primele nouă luni un profit de 1,3 miliarde lei, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat vineri banca.
Extinderea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea distruge toate eforturile de limitare a inflației făcute până acum. Ce rol ar juca Federația Rusă și Arabia Saudită în tot contextul.
Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului "Salinate de Turda" în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al treisprezecelea...
Una dintre măsurile care sunt cuprinse în legea asumată de Guvern și prin care se aduc o serie de modificări fiscal-bugetare se numără și limitarea plăților cu numerar.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a vorbit în cadrul conferinței "Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum", eveniment organizat de DC Media Group, trust media...
Furtuna Ciaran, care a lovit joi vestul Europei, a lăsat în urma sa cel puţin şase morţi şi a provocat perturbări semnificative, mai multe porturi fiind închise şi numeroase zboruri, anulate,...