Confederaţia Patronală Concordia se opune ferm proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind plafonarea adaosurilor comerciale la produsele agroalimentare, considerând că acestea sunt contrare...
Producătorii şi importatorii de băuturi spirtoase vor stabilirea unui calendar pentru majorarea accizei la alcool, pe modelul berarilor, altfel creşterea pentru anul viitor ar fi de 50%, a...
A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Piața imobiliară a crescut cu 10% în T3 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a impactului inflației și interesului sporit al românilor pentru investiții...
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, a organizat a 21-a ediție a evenimentului de referință dedicat echipamentelor și infrastructurii...
Premierul Ungariei, Viktor Orban, și-a reluat retorica anti-UE și mai furibund, în cadrul unui discurs susținut la comemorarea revoltei anti-sovietice din 1956.
În timp ce sistemul electoral din SUA crește incertitudinea în privința rezultatului și candidații apar suficient de apropiați în sondaje, astfel încât orice rezultat pare posibil,...
Piața construcțiilor din România a înregistrat maxime istorice în ultimii doi ani, însă 2025 se anunță un an provocator, pe fondul modificărilor fiscale și întârzierilor în implementarea...
Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România au actualizat valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2024 (raportat la luna septembrie).
Simona DOBRICĂ, Șef Serviciu Direcţia Reglementare Sectorul Asigurări-Reasigurări ASF, a vorbit despre legislația din domeniul asigurărilor și despre modificările aduse, dezvăluind în...