Bugetul alocat pentru plata concediilor medicale va fi suplimentat cu cel puţin un miliard de lei, la prima rectificare din acest an, în timp ce fondurile alocate cheltuielilor cu şomajul tehnic...
Plata amenzilor pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare poate fi efectuată şi online, pe ghişeul.ro, începând de luni, 6 aprilie, se menţionează pe portalul de plăţi...
Gigantul farmaceutic din Statele Unite ale Americii, GlaxoSmithKline, se alătură zecilor de companii care au pornit vânătoare de terapii împotriva noului coronavirus, a semnat un parteneriat cu...
Ministerul Muncii are în vedere noi prevederi privind acordarea ajutorului pentru șomajul tehnic. Astfel, au fost aprobate două ordonanțe de urgență, iar acum este în lucru un nou act normativ,...
Textul Legii privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale al notarilor publici din România a apărut deja în Monitorul Oficial. În următoarele 60 de zile ar urma să fie...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de împrumut - Proiect privind consolidarea infrastructurii şi a pregătirii pentru...
Politicienii britanici nu exclud posibilitatea ca pandemia de coronavirus să fi fost provocată de o scurgere dintr-un laborator din Wuhan, epicentrul pandemiei, relatează Daily Mail.
Apple a conceput măşti destinate personalului spitalicesc, care acoperă în întregime faţa, şi va putea produce 1 milion de măşti pe săptămână, a anunţat duminică directorul-general al...
Premierul britanic, Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost internat în spital duminică pentru a fi supus unor examinări suplimentare, au anunţat...
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat duminică seara că sunt discuţii în Guvern şi sunt luate în calcul mai multe scenarii legate de salariaţii...
Oraşul ecuadorian Guayaquil, puternic lovit de pandemia de COVID-19 şi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, încearcă să facă faţă creşterii numărului de decese cu sicrie...
Adrian Câciu, analistul economic, a propus pe pagina sa de Facebook câteva soluții pentru românii veniți din străinătate, statul român, dar și pentru cei care vor să se întoarcă în...
Pandemia de coronavirus a transformat criza din sectorul de retail într-un coşmar pentru proprietarii de spaţii comerciale şi bănci, transmite Bloomberg.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti a scăzut la 181,167 milioane de lei, o reducere de 32% de la 270,46 milioane de lei în săptămâna...
Cetăţenii din judeţul Vaslui vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile, au decis membrii...
Lucrătorii din întreaga lume încearcă să își revină din șocul inițial al recesiunii provocate de coronavirus, după pierderea locurilor de muncă, în timp ce cererile pentru ajutoarele...
Este rezident într-un spital din regiunea pariziană și, zi de zi, s-a aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, notând, într-un fel de jurnal de bord, toate trăirile, toate...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, i-a îndemnat pe românii din diaspora să petreacă sărbătorile pascale în ţările în care locuiesc, deoarece în România vor trebui să stea 14 zile...
O aeronavă Boeing 737-800 NG a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a fost adaptată pentru a putea importa din China nouă tone de materiale sanitare necesare ţării noastre pentru lupta...
A devenit primul bolnav care s-a vindecat de covid-19 în Long Island, statul american New York. Din 13 martie, când s-a trezit cu febră mare și o senzație de puternică arsură în piept, Diana...
Pandemia de coronavirus riscă să amplifice sărăcia în Marea Britanie, în special cea a copiilor, într-o ţară deja lovită de precaritate după un deceniu de austeritate, comentează vineri...
"Ceea ce este mai rău abia urmează", a avertizat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, reiterându-şi apelul la încetarea focului în lume pentru a ajuta la limitarea propagării...
Deputaţii au dat un vot favorabil, vineri, unui proiect de lege care are ca obiect de reglementare majorarea coeficienţilor pentru funcţiile de biochimist, biolog, chimist şi fizician, precum şi...
Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în anul 2019, prime brute în valoare de aproximativ 11 miliarde lei, în...