Intrarea in epoca coronavirus a adus în prim plan problema suveranității economice și tehnologice pe lanțurile valorice ale economiei globale, China fiind învinuită de faptul că prin volumul...
În cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, polițiștii rutieri opresc și controlează mașinile înmatriculate în străinătate. Se verifică dacă persoana aflată la volan...
Un grup de cercetători americani de la Universitățile Drexel și Temple au descoperit că muzica are o influență pozitivă asurpa pacienților din secțiile de terapie intensivă și care...
Averea celui mai bogat om al lumii, patronul gigantului Amazon, Jeff Bezos, a crescut cu 7,2 miliarde de dolari într-o zi și a atins un record absolut, reiese din datele Forbes Real-Time.
Învestită oficial miercuri de către democraţi în calitate de co-listieră a lui Joe Biden, Kamala Harris a cerut Americii să-l învingă pe Donald Trump la alegerile în care, potrivit lui...
Preşedintele american Donald Trump a răspuns la criticile predecesorului său Barack Obama şi a apreciat că acesta a fost ''ineficient'', relatează AFP.
Românii îşi pot închiria online ambarcaţiuni pentru vacanţe în Grecia, Italia, Croaţia şi alte destinaţii, la preţuri ce pornesc de la 1.500 de euro pentru o săptămână, se arată...
1.409 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare...
Prevederile Ordonanței de Urgență publicată deja în Monitorul Oficial se vor aplica începând cu 1 septembrie 2020, când va crește atât punctul de pensie, cât și pensia minimă. Există...
Alte studii, alte concluzii, fluvii de informații și materiale științifice referitoare la noul coronavirus. Cercetătorii se grăbesc să-și comunice ideile, descoperirile, soluțiile. Unii spun...
Indicii S&P 500 și Nasdaq au atins valori record la închiderea ședinței de tranzacționare de marți, piețele americane marcând niveluri anterioare crizei de coronavirus, după pierderile...
Germania a înregistrat 1.510 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr zilnic raportat în peste trei luni, a anunţat miercuri Institutul Robert Koch (RKI), relatează...
Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a anunţat că "a anulat" discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus, la câteva zile după ce o revizuire programată a "Fazei 1"...
Joe Biden a fost oficial nominalizat marţi de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite de la 3 noiembrie când îl va înfrunta pe Donald Trump, care l-a acuzat că este...
Nu de puține ori pensionarii au avut supriza ca pensia să le fie calculată greșit și tot nu de puține ori, aceste greșeli nu erau descoperite decât după mult timp iar legea nu era croită în...
Kim Jong Un nu mai vrea să vadă animale de companie în țara sa. Motivul? Potrivit acestuia, deținerea unui animal de companie reprezintă simbolul unei „tendințe corupte a ideologiei...
Încep lucrările la niște kilometri de autostrază, se semnează contracte tot pentru drumuri, se lucrează la un mecanism nou pentru pensionari, în timp ce lumea științifică este mereu...
Oamenii de știință de la University of Southern California, cu sediul în Los Angeles, au stabilit cu mare certitudine ordinea apariției simptomelor ce apar în cazul contaminării cu noul...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, își dorește ca fiecare angajator din România să fie informat din timp că se apropie momentul de pensionare pentru limită de vârstă a salariaților său....
1.014 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, marţi, Grupul de Comunicare...
Ministerul Transporturilor va emite până la sfârşitul anului ordine de începere a lucrărilor pentru încă 60 de kilometri de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare şi va semna...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de vreme rea, valabile în mai multe zone din ţară, până miercuri după-amiaza.
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume, cu active de peste 1.100 miliarde de dolari, a raportat marţi pierderi de 188 miliarde de coroane (21,27 miliarde...
În regiunea Asia-Pacific, noul coronavirus se răspândește tot mai mult prin intermediul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani care nu ştiu că sunt infectate pentru că sunt...