Aproape 7% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut în 2018 să-şi plătească la timp facturile la utilităţi (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza...
Programul Rabla Plus se adresează celor care vor să achiziționeze o mașină electrică sau hibrid, prin acordarea unei subvențîi care acoperă o parte din prețul autovehiculului. Subvențiile...
Cei 2.153 de miliardari de pe glob au în prezent mai mulţi bani decât 60% din populaţia mondială, a denunţat luni ONG-ul Oxfam, acuzând o concentrare a averilor în special în detrimentul...
Comunitatea internațională a convenit duminică, în cadrul unei conferințe desfășurate la Berlin, asupra unui plan de pace pentru Libia, care include menținerea embargoului asupra armelor și...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat luni, 20 ianuarie, reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea...
Primul ministru britanic Boris Johnson l-a avertizat pe preşedintele rus Vladimir Putin să înceteze ''activitatea destabilizatoare'' a Rusiei, în timpul unei întâlniri bilaterale pe care cei...
Vladimir Putin după anunțul supriză legat de demisia guvernului condus de Dmitri Medvedev și-a netezit calea către un nou mandat la conducerea Rusiei. Acum, un consiliu consultativ va sugera...
SpaceX a simulat cu succes duminică ejectarea de urgenţă a unor astronauţi dintr-o rachetă la câteva momente după lansare, potrivit unei transmisii în direct a testului, ultimul înainte de...
După incediile istorice , uele regiuni din estul Australiei au fost lovite de furtuni violente și căderi masive de ploaie, ceea ce a provocat viituri, relatează BBC.
Un fost cămin din Irkutsk ce a aparținut Ministerului Apărării din Rusia până acum 7 ani, a devenit un gigantic iceberg după ce țevile de apă caldă și rece s-au spart.
Aproape 23.000 de păsări de la o fermă avicolă din oraşul Seini au fost eutanasiate şi urmează a fi incinerate, după ce a fost confirmat un focar de gripă aviară la o doua societate...
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că susține „100% afirmațiile lui Ludovic Orban”, conform cărora evoluția economiei va influența dinamica cheltuielilor cu asistența socială,...
Sâmbătă, câteva sute de germani au protestat la periferia Berlinului, după prezentarea planului de construire a mega uzinei Tesla, care urmează să producă celebrele autovehicule electrice...
Preţul gazelor româneşti pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns, în decembrie, la 103,71 lei pe MWh, cu 32% mai mare decât cel al resurselor tranzacţionate pe bursa de la Viena, potrivit...
China şi-a deschis piaţa către furnizorii de carne de vită din Rusia şi a certificat doi producători ruşi să înceapă livrările săptămâna aceasta, a anunţat Serviciul Federal de...
Cinci judeţe din centrul ţării şi nordul ţării se află sub Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi polei, conform unor atenţionări emise duminică de Administraţia Naţională de...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune sancţionarea operatorilor economici cu amenzi între 8.000 şi 10.000 de lei pentru nedotarea cu case de marcat, contravenţia referitoare la...
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă că nu doreşte ca Rusia să se întoarcă la practica din epoca sovietică de a avea conducători pe viaţă care au murit în funcţie fără o...
Kristalina Georgieva, directorul FMI, a avertizat vineri că economia globală se află pe o tendință similară cu cea din anii 1920, tendință ce a culminat în Marea criză economică din 1929...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că va organiza o conferință de presă în care va răspunde „aberațiilor” transmise de ministrul de Finanțe, ea spunând că a „folosit bugetul...
Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că va semna petiția Partidului Socialist European (PES) privind salariul minim european și că va propune susținerea acestui...
Donald Trump continuă războiul cu Obama după ce a anunțat că schimbă standardele nutriționale din școli după ce Michelle Obama reușise să aducă în cantinele școlare meniuri echilibrate...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), autorizează, pentru campania de primăvară 2020, utilizarea în situaţii de urgenţă a unor produse pe bază de substanţe active din...