Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, susţine că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pus bine "diagnosticul", dar crede că acesta...
Ministerul Transporturilor a pus pe butuci întregul sector al transporturilor rutiere, iar operatorii se pregătesc de ample proteste în ţară şi în Europa, se arată într-un comunicat al...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în România companii mari cu cifre de afaceri uriaşe au profituri foarte mici, ceea ce îl face să fie sigur că acestea îşi ascund profitul.
Reacţiile negative din partea mediului de afaceri cu privire la Ordonanţa de Urgenţă adoptată vineri sunt similare cu cele referitoare la transferul contribuţiilor, însă nicio multinaţională...
Fondul Monetar Internațional, prin reprezentantul său în România și Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, a avertizat autoritățile de la București că există riscul diminuării creditelor care vor...
Igor Dodon, președintele Moldovei, s-a întâlnit marți, la Tighina, cu liderul separatiștilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, ocazie cu care a afirmat la menținerea trupelor ruse în stânga...
Aurul faptelor bune reprezintă cea mai mare cinstire adusă Pruncului Iisus, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată marţi la...
Preşedintele american Donald Trump şi soţia sa, Melania, s-au numărat şi în acest an printre numeroşii voluntari care în Ajun au răspuns apelurilor telefonice din partea mai multor copii...
Invitat la emisiunea ”La punctul de întâlnire” a lui Radu Tudor, ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat că România nu se va mai da jos de pe piedestal, în contextul în care țara...
În cadrul ședinței extraordinare de guvern, premierul României a făcut o serie de precizări referitoare la ordonanța de urgență privind modificările fiscale.
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a afirmat că există riscul ca firmele mari austriece să plece din România dacă va fi adoptată ordonanța de urgență privind noile măsuri fiscale. Kurz a...
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, joi, că românii nu să-și retragă banii de la Pilonul II de pensii ca să-i cheltuie, pentru că există riscul ca cei în cauză să rămână fără...
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) își manifestă îngrijorarea față de intenția Ministerului de Finanţe de a plafona prețul de vânzare al...
Proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat marţi de ministrul Finanţelor va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România, asupra...
Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că taxele care vor fi impiuse prin ordonanța de urgență anunțată de ministrul Finanțelor vor duce la scumpiri generalizate. Președintele a acuzat Guvernul...
Nivelul ROBOR este imputabil întregii ţări, el depinde de realităţile din ţară şi în primul rând de rata inflaţiei şi atunci nu se poate spune că băncile sunt lacome deoarece cresc acest...
Întrebat, în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, în legătură cu bugetul pe anul 2019, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că, în cazul în care cineva nu îşi...
Avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, a declarat, pentru DC Business, că va ataca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia Comisiei Europene care...
Prada SpA va înceta să mai vândă o figurină, care costă 550$, care reprezintă o maimuță despre care se spune că ar fi rasistă din cauza asemănării cu modul în care erau caricaturizați...
Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut mai multe precizări, duminică, la Antena 3, legate de legea pensiilor care ar fi trebuit să fie dezbătută și votat în Camera Deputaților, miercuri.
Americanii fac politică externă în funcţie de zonele unde se găsesc petrol şi gaze, după cum i-a spus consilierul american Brzezinski fostului preşedinte al României Ion Iliescu, într-o...
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că a respins oferta de preluare venită de la Punch Powerglide pentru uzina sa de la Blanquefort (Gironde), optând în schimb să oprească producţia...
Tarom a inaugurat, joi, o nouă cursă cu destinația Londra și un salon pentru oamenii de afaceri și VIP-uri, Tarom Business Lounge. La eveniment au vorbit Lucian Șova, Werner Wolff, CEO-ul Tarom,...
Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, e explicat, într-un interviu pentru DCNews și DCBusiness, de ce se lucrează prost în România și care...
Statul consumă foarte multe resurse cu verificarea companiilor mici, lucru care trebuie schimbat. Lipsa de venituri la buget vine de la companiile mari şi mijlocii și mai puțin de la cele mici, a...