Achiziții de terenuri în valoare de 245 milioane euro în București

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bucuresti
Bucuresti

Dezvoltatorii și investitorii imobiliari au realizat anul trecut în București achiziții de terenuri cu o valoare cumulată de circa 245 de milioane de euro, un nou record al ultimilor zece ani, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, care a monitorizat 31 de tranzacții medii și mari.

Față de anul precedent, valoarea tranzacțiilor a crescut cu 13%, pe fondul menținerii la cote ridicate a interesului din partea dezvoltatorilor activi în segmentul rezidențial, dar și pe fondul tranzacționării unor loturi de mari dimensiuni pretabile pentru dezvoltarea unor proiecte mixte. Piața terenurilor din București a înregistrat al treilea an consecutiv de creștere, dar este cu 60% sub nivelul din 2007, cel mai bun an din punct de vedere al volumului tranzacționat, cu un total de circa 628 de milioane de euro.

Alexandru Mitrache, Head of Transactions - Land & Investment, Cushman & Wakefield Echinox: „Piața terenurilor din București este într-o etapă de creștere sănătoasă, în care prețurile sunt stabilite în urma unor analize detaliate cu privire la ritmul și valoarea de tranzacționare a proprietăților care pot fi construite pe terenurile vizate. Astfel, prețurile au rămas într-un interval de stabilitate, iar tranzacții recente ne arată că unele loturi sunt vândute la prețuri reduse cu 50 – 70% față de valorile din perioada 2006 – 2008. Este important că aceste loturi sunt acum tranzacționate la prețuri corecte și pot reintra în circuitul imobiliar al Capitalei deoarece prin dimensiunea lor pot schimba radical zone semnificative ale orașului.”

La fel ca în 2017, investitorii români au continuat să fie cei mai activi cumpărători, cu o cotă de piață de 49%, ei fiind urmați de investitorii belgieni, precum Mitiska-REIM, Speedwell sau Atenor, cu o cotă de 17%, și de cei din Israel (15%).

Investitorii români sunt activi în special pe segmentul terenurilor cu destinație rezidențială, grupuri străine precum Globalworth și Portland Trust au securizat noi loturi pentru dezvoltarea unor imobile de birouri, în timp ce WDP sau P3 au cumpărat terenuri pentru dezvoltări logistice.

Cea mai mare tranzacție a fost realizată de grupul AFI Europe, care a cumpărat un teren de 4,3 hectare în vecinătatea mallului AFI Palace Cotroceni, lot pe care intenționează să extindă atât centrul comercial, cât și parcul de afaceri AFI Business Park. În topul valorilor de tranzacționare s-au mai aflat două terenuri din zonele Răzoare – Cotroceni și Floreasca, achiziționate de grupul One United, terenul fostei fabrici Helitube din Colentina sau un lot de 4,6 hectare de pe strada Jandarmeriei din zona Băneasa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0716
Diferența -0.0071
Zi precendentă 5.0787
USD
Azi 4.3253
Diferența -0.0210
Zi precendentă 4.3463
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0716 RON
USD flag1 USD = 4.3253 RON
GBP flag1 GBP = 5.8432 RON
CHF flag1 CHF = 5.4314 RON
AUD flag1 AUD = 2.8471 RON
DKK flag1 DKK = 0.6793 RON
CAD flag1 CAD = 3.1305 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4326 RON
SEK flag1 SEK = 0.4608 RON
XAU flag1 XAU = 502.5817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 484291.21RON
1 ETH = 18631.92RON
1 LTC = 486.51RON
1 XRP = 12.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20695.03-0.37%
BET-BK4010.140.01%
BET-EF1122.70-0.43%
BET-FI73675.330.98%
BET-NG1507.06-0.50%
BET-TR48024.37-0.36%
BET-TRN46433.19-0.36%
BET-XT1774.62-0.23%
BET-XT-TR4031.99-0.23%
BET-XT-TRN3908.38-0.23%
BETAeRO952.180.70%
BETPlus3032.16-0.34%
RTL46284.19-0.41%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel