BREXIT, zi decisivă. Ce se întâmplă în Marea Britanie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Autoritățile britanice nu vor să-i îndepărteze pe românii stabiliți în Regatul Unit
Autoritățile britanice nu vor să-i îndepărteze pe românii stabiliți în Regatul Unit

Acordul convenit de Londra şi Uniunea Europeană cu privire la ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar va fi supus la vot marţi în parlamentul britanic, Dacă documentul este respins, există riscul ca întregul proces al Brexitului să fie cuprins de haos.

Premierul Theresa May se află într-un moment cheie pentru viitorul ei politic şi pentru cel al Regatului Unit. De teama unei înfrângeri, a amânat votul, programat inițial pentru decembrie și a încercat să obţină noi garanţii de la UE pentru a câștiga încrederea celor 650 de parlamentari britanici. Dezbaterea are loc în Camera Comunelor. Theresa May nu are o majoritate clară, iar Partidul Democratic Unionist nord-irlandez, care de obicei susţine guvernul în parlament, se opune acordului de retragere a Regatului Unit din UE.

Mai multe zile de dezbateri

May are nevoie de 318 voturi pentru ca acordul să fie adoptat, întrucât şapte membri ai partidului naţionalist irlandez Sinn Fein nu participă, speakerii nu votează, iar cei patru parlamentari care ajută la numărarea voturilor (numiţi 'tellers') nu sunt luaţi în calcul.

Citește și Brexit-ul cu năbădăi a speriat secesioniștii din Europa

Parlamentul britanic a avut trei zile de dezbateri în acest dosar în luna decembrie, înainte ca votul să fie amânat pentru luna ianuarie. Dezbaterea parlamentară a fost reluată pe 9 ianuarie şi se va încheia pe 15 ianuarie la ora 19:00 GMT. Imediat ce dezbaterea se încheie, se va trece la vot: întâi vor fi supuse votului amendamentele la moţiunea guvernului (privind acordul de retragere a Regatului Unit din UE), după care va fi supusă la vot moţiunea în ansamblul ei.

O procedură de durată

Parlamentarii au dreptul de a prezenta amendamente la moţiune. În cazul aprobării, un amendament va fi inclus în textul final al moţiunii, schimbându-i-se conţinutul sau adăugând condiţii la aprobarea de către parlament. Deşi niciun amendament nu poate fi obligatoriu juridic pentru guvern, este dificilă politic ignorarea lui şi el poate dicta viitorii paşi pe care trebuie să îi facă guvernul May.

Citește și BREXIT. May, nevoită să vină cu un plan B

Odată dezbaterile încheiate, speakerul va citi numele primului amendament şi va celor care sunt de acord să strige ”aye”, iar celor care sunt împotrivă ”no”. Dacă există cel puţin un 'no', speakerul va cere un vot formal, cunoscut drept divizare. Voturile sunt înregistrate de parlamentari care vin pe intrări diferite, departe de camerele de televiziune. După ce numărarea voturilor este încheiată, ceea ce poate dura până la 15 minute, parlamentarii revin în camera de dezbatere.

Dacă pierde votul

Cei patru 'tellers' desemnaţi se vor strânge în faţa speaker-ului, iar unul dintre ei va citi cu voce tare rezultatul votului. Această procedură este repetată pentru fiecare amendament selectat de speaker şi apoi moţiunea principală este supusă la vot urmând acelaşi proces.

Dacă Theresa May pierde votul, parlamentul îi cere să revină în trei zile lucrătoare cu o moţiune privind următorii pași care trebuie făcuți. Data limită în acest caz va fi sfârşitul zilei de luni, 21 ianuarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393314.79RON
1 ETH = 13399.51RON
1 LTC = 353.14RON
1 XRP = 9.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel