Vestele galbene au prăbușit creșterea economică a Franței

DCBusiness Team |
Data publicării:
Măsurile adoptate dau peste cap deficitul bugetar
Măsurile adoptate dau peste cap deficitul bugetar

PIB-ul Franţei a înregistrat conform estimărilor un avans de 0,4% în primul trimestru din 2019, deoarece a doua economie a zonei euro se confruntă cu efectele protestelor antiguvernamentale, a previzionat luni Banca Centrală a Franţei.

Analiştii avertizează că deficitul bugetar al Franţei va depăşi probabil anul acesta plafonul de 3% din PIB stabilit de Uniunea Europeană şi va ajunge la 3,4% din PIB. Ţinta iniţială de deficit a Guvernului de la Paris pentru 2019 era de 2,8% din PIB.

Adâncirea deficitului vine după ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat o serie de măsuri care vizează relansarea puterii de cumpărare, încercând să calmeze protestul "vestelor galbene". Oficialul francez a promis o serie de măsuri care merg în sensul creşterii puterii de cumpărare solicitate de protestatari: creşterea salariului minim cu 100 de euro din 2019, fără ca acest lucru să-i coste vreun euro pe angajatori, nefiscalizarea orelor suplimentare şi anularea creşterii de taxe care a fost impusă pensionarilor ce câştigă mai puţin de 2.000 de euro pe lună.

Analiştii se aşteaptă la o "gaură" în buget de zece miliarde de euro (11 miliarde de dolari) în urma implementării acestor măsuri.

Estimări și date statistice

Guvernul de la Paris se aşteaptă la un avans al economiei de 1,7% în 2019. Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (Insee), creşterea economiei Franţei a încetinit anul trecut la 1,5%, de la 2,3% în 2017.

În trimestrul patru din 2018, PIB-ul Franţei a crescut cu 0,3%, similar cu nivelul raportat în precedentele trei luni, arată datele Insee. Analiştii se aşteptau la un avans de doar 0,1% în ultimele trei luni din 2018, din cauza protestelor antiguvernamentale. 

Consumul gospodăriilor, motorul tradiţional al economiei franceze, a înregistrat o creştere zero în trimestrul patru din 2018, faţă de un avans de 0,4% în precedentele trei luni, în timp ce exporturile au consemnat o creştere de 2,4%, faţă de 0,2% în perioada iulie-septembrie 2018.

Franța, prima din UE?

"Creşterea a fost solidă, în pofida turbulenţelor înregistrate pe plan internaţional şi a protestelor vestelor galbene. Politicile noastre îşi arată rezultatele", a declarat pe Twitter ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire.

Citește și Vestele galbene. Cât costă măsurile anunțate de președintele Franței

Guvernul de la Paris se aşteaptă la o expansiune de 1,7% în acest an, ceea ce ar pune Franţa înaintea Germaniei, pentru prima dată în ultimul deceniu. Ministerul german al Economiei şi-a revizuit prognoza de creştere pentru acest an până la 1%, de la 1,8% cât estima în toamna anului trecut, ca urmare a efectelor Brexitului, disputelor comerciale şi contextului fiscal internaţional. În 2018, cea mai mare economie europeană a înregistrat un avans de 1,5%, potrivit unei estimări preliminare publicată de Oficiul federal de Statistică, comparativ cu o creştere de 2,2% înregistrată în 2016 şi 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424545.35RON
1 ETH = 8069.24RON
1 LTC = 390.49RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel