Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc miercuri în Marea Neagră, la o adâncime de 30 de kilometri, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica...
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanţa a încheiat un contract privind achiziţionarea unei noi nave hidrograf, în valoare de peste 4,6 milioane de lei,...
România avea 38 de hoteluri de 5 stele la 31 iulie 2019, reprezentând 4,2% din numărul total de locuri în hoteluri, cu două mai multe decât la 31 iulie 2018, potrivit datelor Institutului...
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod roșu de vânt puternic cu aspect de tornadă în mai multe localități din județele Constanța și Tulcea, valabilă până la ora 14.20.
CFR Călători va introduce un tren suplimentar între Bucureşti şi Constanţa, pentru preluarea fluxului de călători către litoral, informează compania printr-un comunicat.
Nivelul actual al preţurilor cerute de vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune, mai...
În primul trimestru din 2019 traficul de mărfuri din porturi a crescut cu 12,75%, ajungând la 15,05 milioane tone, faţă de 13,34 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPCC) a efectuat mai multe controale în supermarleturile din oraș în timpul cărora a fost verificat peștele...
Un număr de 17 străzi din Mangalia vor fi reabilitate cu fonduri europene în valoare de 7 milioane de euro, contractul de finanţare fiind semnat miercuri, a informat municipalitatea.
Semafoarele din municipiul Constanţa au montate, începând de miercuri şi până la sfârşitul acestei luni a îndrăgostiţilor, în locul luminii de culoare roşie o inimioară, a anunţat...
De mai bine de patru ani, Dragoș Ciorbaru, un inginer din Constanța, a renunțat la meseria lui de bază și a înființat, nu departe de Năvodari, o plantație de goji și aronia. Aduși din...
Mai marii europeni au stabilit ce proiecte de infrastructură rutieră din România vor finanța, numai că nu pot da banii pe vorbe- spune comisarul european Corina Crețu. Șefii de la Compania...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Mega Image SRL a preluat trei magazine ce aparţin companiei Adivin'95 SRL, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.