Contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii precum şi contractul pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea, au fost semnate joi, a anunţat pe Facebook ministrul Transporturilor, Cătălin...
Banii prevăzuţi anul acesta pentru investiţii se ridică la 50 de miliarde lei, respectiv 4,5% din PIB, dar filosofia va fi alta, şi anume să facem unul, două proiecte mari, a declarat ministrul...
Finanţarea în Parteneriat Public-Privat (PPP) a Autostrăzii "Unirii" nu este soluţia corectă, pentru că trebuie întâi finalizat studiul de fezabilitate pe fonduri europene şi ulterior să...
Deputatul Petru Movilă, preşedintele filialei ieşene a PMP, solicită audierea ministrului Răzvan Cuc în cadrul Comisiei de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor.
Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Companiile din energie vor să ofere un viitor viabil pentru automobilele electrice astfel că realizează deja adevărate circuite denumite autostrăzi electrice.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Ministerul Transporturilor (MT) textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului pentru...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Ministerul Transporturilor (MT) textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului pentru...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va prinde în bugetul pe anul 2019 toate sumele pe care Ministerul Transporturilor le va solicita pentru construirea Autostrăzii Unirii, a declarat, joi seara,...
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, susține, referitor la Autostrada Moldovei, că exista bani pentru investiții dar este necesară demararea procedurilor si întocmirea documentatiei pentru a...
Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii şi este responsabilitatea autorităţilor române să...
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 261 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş -...