Grupul petrolier saudit Aramco a devenit cea mai valoroasă companie listată din lume, în urma lansării ofertei sale publice iniţiale (IPO), a anunţat miercuri Sarah al-Suhaimi, preşedintele...
Standard&Poor's explică foarte clar că schimbarea perspectivei se datorează creșterii nesustenabile a cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, mai clar, urmare a iresponsabilității politicii...
Decarbonizarea devine un concept care se apropie tot mai mult de realitate. IVECO şi Nikola au venit, la numai trei luni de când şi-au anunţat colaborarea, cu un prototip care va revoluţiona...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi seara, proiectele de lege pentru care urmează să-şi asume răspunderea, a anunţat, miercuri, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
Piaţa apelor minerale din România valorează, la ora actuală, un miliard de euro, în timp ce, la nivel mondial, afacerile din această industrie vor creşte în următorii trei ani până la 174...
Preţul cărnii de porc s-a dublat în acest an, iar anul viitor s-ar putea tripla, pentru că aproape jumătate din proteina acestei planete a dispărut din cauza pestei porcine africane, susţine...
PSD se opune categoric creşterii vârstei de pensionare şi atrage atenţia că propunerea premierului Ludovic Orban ca salariaţii să poată opta pentru prelungirea perioadei de activitate până...
Proiectul care prevede ca unul dintre părinți să stea acasă în momentul în care școlile și grădinițele se închid din cauza vremii a primit raport favorabil în Comisia de Muncă din Camera...
Cei care încasează pensii speciale sunt, pe lângă militari, și o serie de civili care beneficiază de această facilitate. Este vorba despre judecători, procuriru, grefieri, piloți, diplomați...
Facebook Inc a căzut de pe locul şapte pe locul 23 în topul "celor mai bune locuri unde să lucrezi" în 2020, un clasament realizat de Glassdoor, unul dintre cele mai mari site-uri de recrutare...
Piața contoarelor inteligente va înregistra o creștere semnificativă în următorii ani, în condițiile în care implementările din prima generație de contoare inteligente ajung la sfârșitul...
Distanțele absolut uriașe, aproape imposibil de imaginat care despart Pământul de granițele Universului fac, practic, imposibilă posibilitatea de a-i stabili forma. În ultimele secole,...
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, decizia asupra sesizării USR privind numirea lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de...
Mai multe zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne miercuri, temporar, fără curent electric, ca urmare a lucrărilor anuale de reparaţii şi de întreţinere instalaţii...
Industria auto din România are nevoie ca Guvernul să continue să pună presiune în favoarea automobilelor noi şi împotriva maşinilor uzate, în special prin programul Rabla, i-a transmis marţi...
Majorarea accizei la ţigarete, eliminarea mecanismului plăţii defalcate a TVA, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituţiile publice şi asigurarea a 2% din PIB pentru Apărare se...
Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că nu intenţionează să schimbe legislaţia în cazul facilităţilor pentru IT-işti, însă a subliniat că nu crede în regimuri fiscale...
Economia Marii Britanii a înregistrat cea mai slabă evoluție din ultimii zece ani în perioada august-octombrie 2019, produsul intern brut (PIB) marcând o nouă stagnare în ritm trimestrial,...
Lia Olguța Vasilescu a afirmat, marți, că Guvernul Orban ar urma să crească vârsta de pensionare și că acesta este motivul pentru care acesta dorește modificarea noii legi a pensiilor. Fostul...
Cea mai populară căutare a românilor pe Google în anul 2019 a fost "eMag Black Friday", urmată de „Răzvan Ciobanu” și „About You”, au arătat reprezentanții Google România, marți,...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 230,2 milioane de lei (48,171 milioane de euro), din care 37,94...