Stimulente financiare pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei

strangere-de-mana-2_29101100
Pexels.com
ANOFM, informaţii importante pentru angajatori. 

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte faptul că firmele care angajează în perioada vacanţei elevi sau studenţi pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă (valoarea ISR, actualizată în 2024 este de 660 lei).

Stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.


Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:


a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;

b) unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor/studenţilor.

Nu beneficiază de stimulentul financiar:
- angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
- angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Pentru obţinerea de informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv agenţiei municipiului Bucureşti, ale căror date de contact sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Comunicate de presa Vezi toate articolele
x close