Start-Up Nation se deschide marți la ora 10:00. Primul pas pentru finanțarea de 250.000 de lei
05 Octombrie 2026
În propunerea Guvernului, vârsta de pesionare a femeilor era de 65 de ani, ca și la bărbați, față de 63 de ani cum era prevăzut până acum.
Și Curtea Constituțională a considerat validă această prevedere în sensul că femeile care vor să își continue activitatea și după 63 de ani, să o poată face.
În Senat, legea ar fi trebuit să fie votată miercuri, însă după contestațiile din opoziței și dezbateri nesfârșite, când ar fi trebuit să fie votată legea, Claudiu Manda, președintele de ședință, a constatat că nu ai există cvorum astfel că lucrările camerei superioare a Parlamentului au fost suspendate.