Se înființează Garda Națională de Mediu, Ape și Păduri, prin reorganizarea Gărzii Naționale de Mediu și a Gărzii Forestiere

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Mediului a pus în consultare publică proiectul de ordonanță de urgență privind implementarea unor prevederi din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung în domeniul mediului, apelor și pădurilor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

În acest sens, pentru asigurarea unui control eficient în slujba cetățeanului, se înființează Garda Națională de Mediu, Ape și Păduri (GNMAP), prin reorganizarea Gărzii Naționale de Mediu și a Gărzii Forestiere Naționale. „Crearea unei instituții unice de control va elimina lacunele de competență dintre diversele instituții aflate în subordinea MMAP. Astfel, vom avea o singură instituție puternică, capabilă să gestioneze spețe complexe pe toate domeniile de gestionate de ministerul nostru”, a precizat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

 

Totodată, Garda Națională de Mediu, Ape și Păduri preia de la Administrația Națională „Apele Române” activitatea de inspecția apelor și personalul cu atribuții de inspecția apelor. Conducerea GNMAP va fi asigurată de un comisar general cu rang de secretar de stat, ajutat de doi comisari generali adjuncți cu rang de subsecretar de stat și un secretar general, numiți prin decizie a prim-ministrului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Potrivit aceluiași proiect de OUG, în vederea asigurării unei gestionări unitare a procedurilor de emitere a actelor de reglementare în domeniul mediului, precum și pentru administrarea durabilă a ariilor naturale protejate, se înființează Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Această instituție va fi creată prin comasarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și structurilor teritoriale din subordinea acesteia. ”Această nouă instituție are rolul de a scurta termenele și a eficientiza procedurile de avizare, care în prezent sunt foarte greoaie și complicate. Punem astfel cetățeanul în centrul procesului de avizare și ne propunem să ușurăm demersurile persoanelor fizice și ale agenților economici, care vor obține avize și autorizații într-un singur loc, fără a se plimba cu dosarele de la o instituție la alta”, a explicat ministrul Mircea Fechet.

 

Conducerea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat și un secretar general, numiți prin decizie a prim-ministrului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

„Nu în ultimul rând, venim în sprijinul angajaților din teritoriu, deoarece acest proces de reorganizare prevede întărirea capacității administrative a instituțiilor și departamentelor teritoriale. De asemenea, prin acest act normativ ne atingem obiectivele în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare, reducem numărul de demnitari și posturile aferente cabinetelor acestora și redistribuim personalul acolo unde este cea mai mare nevoie. Vreau să asigur toți angajații MMAP și ai structurilor din subordine că avem nevoie de fiecare dintre ei și că nimeni nu va avea de suferit în urma acestei reforme administrative”, a adăugat demnitarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0993
Diferența -0.0172
Zi precendentă 5.1165
USD
Azi 4.5826
Diferența 0.0336
Zi precendentă 4.549
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0993 RON
USD flag1 USD = 4.5826 RON
GBP flag1 GBP = 6.0501 RON
CHF flag1 CHF = 5.4309 RON
AUD flag1 AUD = 2.9381 RON
DKK flag1 DKK = 0.6836 RON
CAD flag1 CAD = 3.2819 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4681 RON
XAU flag1 XAU = 474.8048 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470111.61RON
1 ETH = 11356.51RON
1 LTC = 459.36RON
1 XRP = 11.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16458.52-0.15%
BET-BK3113.970.60%
BET-EF897.76-0.34%
BET-FI57863.950.38%
BET-NG1193.67-0.36%
BET-TR36922.281.58%
BET-TRN35823.641.39%
BET-XT1410.66-0.08%
BET-XT-TR3101.591.35%
BET-XT-TRN3016.701.20%
BETAeRO795.140.04%
BETPlus2425.95-0.08%
RTL36789.54-0.21%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel