România se stinge încet. Aproape două decese la fiecare copil născut

Oameni pe strada
Oameni pe strada / Foto: Oana Pavelescu
România a pierdut natural peste 8.300 de locuitori într-o singură lună. Numărul nașterilor s-a prăbușit cu 13% față de anul trecut.

Declinul demografic al României continuă să se adâncească. În luna mai 2026, numărul deceselor a fost de 1,8 ori mai mare decât cel al copiilor născuți, iar sporul natural negativ a ajuns la 8.381 de persoane, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Situația este mai gravă decât în aceeași perioadă a anului trecut. Deși numărul deceselor a scăzut ușor, România a înregistrat mult mai puține nașteri, ceea ce a mărit diferența dintre cei care vin pe lume și cei care dispar.

Doar 10.444 de copii s-au născut în luna mai

În luna mai 2026 au fost înregistrate certificatele de naștere pentru 10.444 de copii, cu 211 mai puțini decât în luna aprilie. Scăderea lunară a fost de 2%.

Comparativ cu luna mai 2025, reculul este însă mult mai puternic. Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.561, echivalentul unei scăderi de 13%.

Datele arată că deteriorarea sporului natural nu este determinată de o creștere a mortalității, ci mai ales de reducerea accelerată a numărului de nașteri.

Peste 18.800 de decese într-o singură lună

În luna mai au fost înregistrate 18.825 de certificate de deces, dintre care 9.734 pentru bărbați și 9.091 pentru femei.

Numărul total al deceselor a fost mai mic cu 588 față de aprilie, ceea ce înseamnă o scădere de 3%. În cazul bărbaților, reducerea a fost de 2,9%, iar în cazul femeilor de 3,2%.

Față de luna mai 2025, numărul deceselor a scăzut cu 331, respectiv cu 1,7%.

Chiar și în aceste condiții, la fiecare copil născut au fost înregistrate aproape două decese.

Deficitul natural s-a adâncit față de anul trecut

Sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2026, cât și în luna mai 2025.

În mai 2026, diferența dintre numărul deceselor și cel al nașterilor a fost de 8.381 de persoane, față de 7.151 de persoane în aceeași lună a anului trecut.

Astfel, deficitul natural s-a mărit cu 1.230 de persoane într-un singur an, pe fondul scăderii abrupte a natalității.

Peste 70% dintre decese, în rândul persoanelor de peste 70 de ani

Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul persoanelor vârstnice.

Persoanele cu vârsta de cel puțin 80 de ani au reprezentat 42,1% din totalul deceselor, respectiv 7.925 de cazuri.

Alte 5.283 de decese, reprezentând 28,1% din total, au fost înregistrate la grupa de vârstă 70-79 de ani, iar 3.025 de persoane decedate, respectiv 16,1%, aveau între 60 și 69 de ani.

Cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani, cu 41 de cazuri, 20-29 de ani, cu 65 de cazuri, și 0-4 ani, cu 72 de cazuri.

51 de copii cu vârsta sub un an au murit în luna mai

În luna mai au fost înregistrate 51 de decese în rândul copiilor cu vârsta sub un an, cu 10 mai puține față de aprilie.

Comparativ cu luna mai 2025, numărul deceselor în rândul copiilor sub un an a fost mai mic cu 15.

Mai multe decese în mediul rural decât în orașe

În mediul urban au fost înregistrate 9.334 de decese, dintre care 4.782 în rândul bărbaților și 4.552 în rândul femeilor.

În mediul rural au fost raportate 9.491 de decese, dintre care 4.952 în cazul bărbaților și 4.539 în cazul femeilor.

Față de luna mai 2025, numărul deceselor a scăzut cu 2% în mediul urban și cu 1,5% în mediul rural.

Peste 9.200 de căsătorii și 2.055 de divorțuri

În luna mai 2026, la oficiile de stare civilă au fost înregistrate 9.218 căsătorii.

În aceeași perioadă, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive sau prin acordul soților, pe cale administrativă ori notarială, a fost de 2.055.

x close