Restanțele românilor la credite a scăzut. Cifre oficiale

Antonia Popescu |
Data publicării:
Subvenţii APIA 2022. Veşti bune pentru fermieri
Subvenţii APIA 2022. Veşti bune pentru fermieri

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în octombrie 2019, la 4,85 miliarde de lei, în scădere cu 4,47% faţă de suma raportată în septembrie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 4,7%, la 2,32 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR). 

Totalul creditelor în lei atingea, în octombrie, 179,578 miliarde de lei (cu 0,9% peste valoarea din luna precedentă), din care 68,606 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 107,111 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Curs valutar. Leul crește în fața euro la început de săptămână

Creditele în valută totalizau aproximativ 90,9 miliarde echivalent lei în octombrie 2019 (cu 0,09% mai puţin faţă de septembrie 2019), din care 51,062 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 34,967 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii octombrie, credite în lei restante în sumă de 1,866 miliarde de lei şi în valută de 981 milioane lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 63,116 miliarde de lei, iar al celor în valută la 45,055 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 392575.19RON
1 ETH = 13377.49RON
1 LTC = 350.97RON
1 XRP = 9.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel