Executivul a aprobat joi schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, care, împreună cu alte măsuri de intervenţie şi sprijin contribuie la trecerea la o economie de...
Premierul britanic Boris Johnson a declarat că orice discuții de pace asupra Ucrainei ar putea eșua, comparând negocierile cu președintele rus Vladimir Putin cu negocierile cu un crocodil care...
Lumea se confruntă cu o ”catastrofă umanitară” din cauza unei crize alimentare apărute în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, potrivit președintelui Băncii Mondiale, David Malpass.
Profesorul Mircea Coșea a vorbit despre situația autostrăzilor din România și a tras un semnal de alarmă privind importurile de materiale de construcții pentru acest sector.
Paza de coastă din Grecia a anunţat marţi că a arestat un petrolier rusesc în largul insulei Evia, în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Sancţionaţi sau nu, miliardarii cu afaceri grele ai Rusiei simt din nou mâna grea a preşedintelui lor, Vladimir Putin, care a pus capăt erei listărilor pe bursele de acţiuni străine, scrie...
Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum s-a scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi am convingerea că vom avea o bună colaborare în...
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că ar vrea să recruteze în următorii ani circa 10.000 români care vor fi plătiţi cu salarii similare celor din agricultură.
USR solicită demiterea ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, pe care îl consideră "principalul vinovat pentru dobânzile uriaşe pe care le plăteşte România".
A rămas mai puțin de o lună în care ne putem autorecenza online pe www.recensamantromania.ro, în cel mai important demers statistic la nivel național, ce are loc o dată la fiecare zece ani.
Fostul premier Florin Cîțu răspunde acuzațiilor privind numărul mare de doze de vaccin împotriva Covid contractate de guvernul precedent: „MS putea să spună oricând că nu vrea să dea...
Grecia mizează pe un sezon turistic mai bun decât cel de anul trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a consecinţelor sale, explozia preţurilor şi pierderea a sute de mii de turişti ruşi...
Ministrul Muncii a făcut noi precizări privind pensiile speciale. Marius Budăi a declarat că până acum problema pensiilor speciale a fost abordată doar din punct de vedere politic, pentru a...
Mai mult de 100.000 de români părăsesc, în fiecare an, orașele pentru a se muta în mediul rural. Odată cu pandemia și cu creșterea costurilor utilităților, a scumpirii vieții la oraș,...
Debitele râurilor din ţară vor creşte pe parcursul săptămânii viitoare datorită precipitaţiilor prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă în zonele montane, conform prognozei...
Nicio navă din Rusia nu mai poate intra în porturile românești. Interdicția se aplică în cazul tuturor porturilor de la Marea Neagră sau de pe Dunăre începând de duminică.