Teodorovici anunţă data la care vor fi finalizate listele datornicillor

Mugur Buzăianu |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va centraliza până în octombrie toate informaţiile privind datoriile pe care persoanele fizice le au la stat, urmând ca, până în 15 noiembrie, oamenii să fie informaţi cât au de plătit, potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Acesta a declarat că se are în vedere acordarea unui discount de cel puţin 10% celor care plătesc până la finele acestui an. 'Octombrie este termenul până la care vom centraliza toate aceste informaţii şi vom pune ca şi termen legal, ca să fie coerenţă în piaţă, martie 2019, termen de plată, ca şi la cei care sunt pe anul acesta cu veniturile estimate pentru 2018. Dar, dacă respectivii plătesc până la final de decembrie, atunci vom propune un discount zic eu substanţial, mai mult de cinci la sută, minimum 10 la sută, pentru că statul n-a avut acel rol activ, el n-a informat contribuabilul când trebuia să-l informeze. Şi atunci, dacă tot vii cu o astfel de centralizare, ca să avem momentul zero, trebuie să vii şi cu un stimul consistent pentru ca oamenii să-şi plătească. Dacă nu, plătesc în 2019, în martie.

Îmi doresc foarte tare ca 2018 să fie anul în care efectiv curăţăm, stabilim, clarificăm, pentru ca 2019 să fie un an în care să începem şi în zona privată curăţenia, şi în zona de contribuabil, să ştie omul ce a avut de plătit, să nu stea să se gândească:oare ce o veni de la ANAF? Acum vine vreo decizie de impunere de mă lasă mască. Oamenii să ştie foarte clar: atât am de plătit. Foarte bine. Statul îmi dă un discount dacă plătesc până în decembrie, un alt discount, poate, dacă plătesc până în martie anul viitor. Pentru că statul n-a respectat legea, n-a avut rol activ. În octombrie se finalizează centralizarea, până în 15 noiembrie este, mi se pare, termenul până la care să fie informaţi oamenii, să ştie exact cât au de plătit la final de decembrie şi ce discount pot primi dacă o fac atunci şi nu până în martie 2019', a explicat Teodorovici.

Declarația unică, obligatorie

Începând din acest an, persoanele fizice trebuie să depună o Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate. Termenul limită pentru depunerea documentului a fost 31 iulie 2018. Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică. Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii. Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294645.97RON
1 ETH = 14471.76RON
1 LTC = 403.03RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel