Legea consumatorului vulnerabil. Normele metodologice, adoptate de Guvern

Matei Ion |
Data publicării:
Contor
Contor

Guvernul a adoptat normele metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil, fiind astfel definite atribuţiile tuturor părţilor implicate în implementare, a anunţat luni ministrul Muncii, Raluca Turcan.

"O altă măsură pe care a adoptat-o Guvernul astăzi este cea referitoare la adoptarea normelor metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil. În felul acesta am definit atribuţiile tuturor părţilor implicate în implementarea Legii consumatorului vulnerabil. Ţin să menţionez că Legea de protecţie a consumatorului vulnerabil se completează cu ordonanţa de compensare a facturilor pentru consumatorii casnici pe care am iniţiat-o împreună cu Ministerul Energiei", a precizat Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.

Chiriţoiu despre plafonarea prețurilor în energie: Comisia nu recomandă

Ea a precizat că a fost majorat nivelul de venituri până la care au acces la Legea consumatorului vulnerabil persoanele aflate în risc de sărăcie energetică.

"Până la 1.386 de lei pe persoană în cadrul unei familii sau 2.053 de lei pentru persoana singură pot să acceseze Legea consumatorului vulnerabil, ceea ce înseamnă, pe de o parte, subvenţionarea facturilor şi pe de altă parte un supliment la energia consumată, care de asemenea se scade din factură", a mai spus ministrul Muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452744.79RON
1 ETH = 15147.36RON
1 LTC = 446.05RON
1 XRP = 10.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel