Guvernul urmează să adopte în ședința din 5 martie o ordonanță de urgență care aduce mai multe modificări în legislația fiscal-bugetară. Pachetul de măsuri vizează în principal sectorul produselor accizabile, în special carburanții, dar include și schimbări în procedurile fiscale, în sistemul e-TVA și în modul de monitorizare a contribuabililor.
Autoritățile susțin că scopul noilor reglementări este creșterea disciplinei fiscale și reducerea riscului de evaziune în domenii considerate sensibile pentru colectarea veniturilor bugetare.
Statul blochează „vânzarea” firmelor cu datorii la buget
Una dintre principalele modificări vizează cesionarea părților sociale la societățile cu răspundere limitată.
Noua reglementare prevede că transferul părților sociale devine opozabil autorităților fiscale doar după verificarea situației fiscale a firmei. În practică, Registrul Comerțului va solicita certificatul de atestare fiscală, iar ANAF poate cere constituirea unor garanții dacă societatea are datorii la buget.
Măsura urmărește să oprească practica prin care firmele cu datorii sunt transferate formal către alte persoane pentru a evita plata obligațiilor fiscale.
Reguli noi pentru importul și distribuția carburanților
Ordonanța aduce clarificări și modificări în legislația privind operatorii care tranzacționează produse energetice.
Sunt redefinite sau introduse mai multe categorii de operatori economici, precum importator autorizat, exportator înregistrat, distribuitor de produse energetice sau angrosist de produse energetice cu sau fără depozitare.
Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc să controleze mai bine lanțul de tranzacționare a carburanților și să limiteze riscurile de neplată a accizelor și TVA.
Garanții de milioane de lei pentru comercianții angro
Un alt element important al ordonanței îl reprezintă introducerea unor cerințe financiare stricte pentru operatorii care comercializează angro produse energetice.
Pentru obținerea atestatului de comercializare angro de benzină, motorină, petrol lampant sau biocombustibili, operatorii vor trebui să constituie o garanție de 2,5 milioane lei și să dețină active corporale fixe în valoare de cel puțin 2,5 milioane lei.
Pentru alte produse accizabile, precum gazul petrolier lichefiat sau păcura, garanția cerută este de 250.000 lei.
Reautorizarea firmelor din domeniul accizelor
Operatorii economici care activează în domeniul produselor accizabile vor trebui să solicite din nou autorizarea sau înregistrarea.
Potrivit calendarului stabilit prin ordonanță, cererile pot fi depuse în perioada 31 martie – 30 aprilie 2026. Firmele care nu solicită autorizarea în acest interval nu vor mai putea desfășura activități economice în domeniul produselor accizabile începând cu 1 mai 2026.
Autoritățile spun că această măsură este necesară pentru a actualiza baza de date a operatorilor din domeniu.
Schimbări în sistemul e-TVA
Ordonanța modifică și unele prevederi privind sistemul de decont precompletat RO e-TVA.
Guvernul elimină procedura prin care contribuabilii erau notificați atunci când autoritățile identificau diferențe între datele fiscale declarate și informațiile din sistemele ANAF.
Executivul consideră că aceste notificări nu mai sunt necesare odată cu introducerea decontului precompletat de TVA.
Comunicarea riscului fiscal, suspendată până în 2026
Ultima modificare importantă vizează modul în care contribuabilii pot afla clasa de risc fiscal stabilită de ANAF.
Guvernul suspendă până la 31 decembrie 2026 prevederea care obliga administrația fiscală să comunice această informație la cererea contribuabililor.
Motivul invocat este că sistemele informatice ale ANAF trebuie modernizate pentru ca aceste informații să poată fi consultate direct în Spațiul Privat Virtual.
Noile măsuri fac parte dintr-un efort mai amplu al autorităților de a consolida colectarea veniturilor bugetare și de a întări controlul fiscal în domeniile considerate vulnerabile la evaziune.