Guvernul a redus impozitele locale pentru persoanele cu dizabilități: până la 50% pentru locuințe și mașini

numara-bani-2_79247500
Freepik.com
Impozite mai mici pentru persoanele cu handicap: noi reduceri aprobate prin OUG.

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea unor acte normative. Actul normativ aprobat de Guvern include mai multe modificări în domeniile fiscal și energie, precum și completări sau revizuiri ale unor acte normative. 

Astfel, în ceea ce privește reducerea taxelor și impozitelor locale datorate de persoanele cu dizabilități și de reprezentanții legali:

•    în cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav şi a reprezentanților legali, pe perioada îngrijirii, supravegherii şi întreținerii acestora, impozitul se reduce cu 50%.

Aceeași cotă de reducere se aplică și în cazul terenului aferent clădirii, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav și a reprezentanților legali;
• în cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat şi a reprezentanților legali, pe perioada îngrijirii, supravegherii şi întreținerii acestora, impozitul se reduce cu 25%.

Aceeași cotă de reducere se aplică și în cazul terenului aferent clădirii, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat și a reprezentanților legali.

Reducerile se aplică pentru întreaga clădire de domiciliu, respectiv pentru terenul aferent clădirii, deținute în comun cu soţul sau soţia, pentru clădirile și terenurile aflate în proprietatea persoanelor menționate anterior. În cazul în care o cotă-parte din clădirea de domiciliu și terenul aferent clădirii aparțin unor terți, reducerea nu se acordă pentru acea cotă-parte.

Reducerea impozitului pe clădiri și terenurile aferente acestora se acordă pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare.

•    În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2000 cmc, impozitul se reduce după cum urmează:
o    Cu 50% pentru cele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav sau a reprezentanților legali ai acestora pe perioada îngrijirii, supravegherii și întreținerii, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.
o    Cu 25% pentru cele aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat sau a reprezentanților legali ai acestora pe perioada îngrijirii, supravegherii și întreținerii, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

Reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și, respectiv, în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare.

De reducerea taxelor și impozitelor locale în cotele stabilite astăzi de Guvern vor beneficia peste 70% din totalul persoanelor cu dizabilități din România.

•    În ceea ce privește reducerea valorii impozabile a clădirilor vechi, cotele de reducere vor fi:
o    15% pentru clădiri cu vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani, la 1 ianuarie a anului fiscal de referință;
o    25% pentru clădiri cu vechime de peste 100 de ani, la 1 ianuarie a anului fiscal de referință.

Dacă s-au efectuat lucrări de renovare majoră, anul finalizării se actualizează la anul recepției lucrărilor. Renovarea majoră include obligatoriu lucrări de intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii (reconstrucție, consolidare, modernizare, modificare sau extindere etc.) și alte lucrări pentru îmbunătățirea performanței energetice și calității arhitectural-ambientale. Anul terminării se actualizează dacă valoarea clădirii crește cu cel puțin 50% față de valoarea inițială, la finalizarea lucrărilor.

•    Totodată, pentru anul 2026, autoritățile publice locale pot reveni asupra hotărârilor prin care s-au stabilit cotele adiționale la impozitele şi taxele locale, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege.

Impozitele şi taxele locale plătite în cuantum mai mare de contribuabili se regularizează în condiţiile prezentei ordonanțe de urgență, sumele respective urmând să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptățiți, conform reglementărilor legale în vigoare.


•    În cazul bazelor sportive construite de către terți și administrate de asociații și fundații – acestea pot fi scutite de la plata impozitelor și taxelor locale, prin decizia autorităților locale, dar într-o anvelopă de reducere de 5% față de impozitele și taxele încasate în cursul anului precedent.

Alte măsuri aprobate:

-   Pentru soluționarea situației de urgență privind alimentarea cu apă din municipiul Curtea de Argeș, autoritățile locale vor putea finanța obiective de investiții noi pentru reabilitarea filtrelor de nisip și a instalației hidraulice din galeria edilitară a filtrelor aferente Stației de tratare a apei Cerbureni, înainte de aprobarea bugetului local. În acest sens, Guvernul a aprobat o derogare care autorizează ordonatorul principal de credite să aprobe, într-un termen cât mai scurt, finanțarea de obiective de investiții noi. De asemenea, ordonatorul principal de credite al bugetului local al  Municipiului Curtea de Argeș are obligația includerii acestor obiective de investiții în programul de investiții publice pentru anul 2026, cu reflectarea valorilor aferente.

- În ceea ce privește Legea nr. 24/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 27 februarie 2026. Această lege a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menționează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii. Este o modificare de corelare a termenelor, astfel încât să fie respectat principiul neretroactivității.

- O altă modificare are în vedere menținerea fondului de burse pentru studenți la nivelul anului precedent. Astfel, în anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială și valoarea burselor se mențin la nivelul lunii decembrie 2025.

- Potrivit unei alte reglementări aprobate astăzi, începând cu data de 31 martie 2026 şi cel târziu până la data de 31 mai 2026 inclusiv, operatorii economici care deţin autorizaţii de antrepozite fiscale, destinatari înregistraţi, expeditori înregistraţi, importatori autorizaţi, precum şi operatorii economici care deţin atestate de distribuţie şi comercializare angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili au obligaţia de a solicita din nou autorizarea sau înregistrarea, după caz.

Totodată, Ordonanța de urgență aprobată de Guvern instituie cadrul legislativ necesar pentru dezvoltarea sectorului biometanului și integrarea acestuia în infrastructura de gaze naturale. Obiectivul constă în deblocarea investițiilor și operaționalizarea proiectelor, asigurarea accesului la rețelele de transport/distribuție, precum și susținerea decarbonării industriei.

Principalele direcții de reglementare sunt:

•    delimitarea clară între producătorii de gaze naturale și producătorii de biometan, prin introducerea unui regim juridic specific (definiții, drepturi și obligații dedicate), adaptat particularităților tehnice ale producției și injectării biometanului
•    stabilirea cadrului legal pentru injectarea biometanului în SNT și în rețelele de distribuție
•    stabilirea principiului conform căruia producătorii de biometan suportă integral costurile de racordare și infrastructura necesară injectării, evitând transferul costurilor în tarifele plătite de consumatorii finali;
•    instituirea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea unor scheme de sprijin destinate finanțării proiectelor de producere a biometanului, de către Ministerul Energiei, cu respectarea regulilor privind ajutorul de stat.
•    introducerea unei categorii de solicitanți pentru racordare care să permită preluarea gazelor naturale de la sonde neconectate la SNT/distribuție, pentru injectare în rețele, ca alternativă la arderea la faclă, în linie cu obiectivele europene privind reducerea emisiilor de metan.

În prezent, cadrul legislativ național privind gazele naturale nu cuprinde norme specifice privind producerea, injectarea în rețea, transportul și comercializarea biometanului, ceea ce generează incertitudine juridică pentru investitori, limitează accesul la infrastructura de transport și distribuție a gazelor naturale și împiedică dezvoltarea unei piețe funcționale a gazelor regenerabile, cu impact direct asupra capacității României de a valorifica acest sector strategic.

Adoptarea actului normativ produce efecte imediate prin reducerea incertitudinii juridice și deblocarea deciziilor finale de investiție, precum și prin crearea premiselor operaționale necesare racordării și injectării biometanului în rețelele de transport și distribuție. Totodată, măsurile propuse susțin decarbonarea industriei și a sectorului energetic și protejează consumatorii finali prin evitarea socializării costurilor de racordare în tarifele reglementate.

Actualitate Vezi toate articolele
x close