Donald Trump, discurs în Congresul SUA: Aceasta este epoca de aur a Americii

donald-trump_12116600
Donald Trump - FOTO: Agerpres
Donald Trump a enumerat marţi seară, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, cu realizările administraţiei sale într-un an de mandat.

"Trecerea ilegală a frontierei a scăzut la zero", "traficul de fentanil s-a redus cu 56%", rata deceselor violente a scăzut, iar "inflaţia s-a diminuat", a declarat Trump în faţa ambelor camere ale Congresului de la Washington.

"Naţiunea noastră s-a întors mai mare, mai bună, mai bogată şi mai puternică ca niciodată", a afirmat el. "Aceasta este epoca de aur a Americii", a mai spus Donald Trump. 

Preşedintele american Donald Trump a apreciat marţi seară ca fiind "foarte regretabilă", recenta decizie a Curţii Supreme de anulare a unei mari părţi din taxele sale vamale, în prezenţa unora dintre judecătorii care au pronunţat hotărârea istorică, notează AFP.

Citiţi şi: Noile tarife vamale de 15% anunţate de Trump au intrat în vigoare

"În urmă cu doar patru zile, o decizie regretabilă a fost pronunţată de Curtea Supremă a Statelor Unite (...) O decizie foarte regretabilă", a declarat preşedintele american în timpul "discursului său privind Starea Uniunii" în faţa Congresului, la care asistau patru magistraţi ai Curţii, dintre care trei au considerat că nu are puterea de a introduce aceste taxe vamale.

Tonul preşedintelui a fost vizibil mai măsurat decât în orele care au urmat deciziei.

El a acuzat atunci Curtea că a cedat "influenţelor străine", numindu-i pe judecătorii care s-au pronunţat împotriva tarifelor sale "idioţi" şi"pudeli" în slujba stângii "radicale".

Donald Trump a reinstituit deja o nouă suprataxă de 10% pentru mărfurile care intră în Statele Unite. Aceasta va expira după 150 de zile, cu excepţia cazului în care un vot în Congres le va face să fie permanente.

Actualitate Vezi toate articolele
x close