De azi, Uber și Taxify sunt în pericol de a dispărea

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Lucruri rezolvate doar pe jumătate
Lucruri rezolvate doar pe jumătate

Pe scurt, începând de astăzi, amenzile vor fi aplicate mai ușor, conform modificărilor aduse Legii taximetriei prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2019. Între timp, în Parlament mai sunt două proiecte de legi privind reglementarea ridersharingului în România.

Ordonanța menționată mai sus permite sancționarea mai facilă a celor care practică taximetrie ilegal, adică fără autorizație. Amenzile între 1.000 și 5.000 de lei vor putea fi date pe loc de polițist, pentru că nu va mai fi necesar să fie dovedit că fapta se comite în mod repetat. Documentul interzice activitățile de ridersharing, precum Uber?

Nu chiar, dar șoferii Uber vor putea fi sancționați mai ușor, pentru că, în pofida cerințelor impuse de companie pentru înscrierea lor pe platformă, ei nu se află în legalitate pe Legea taximetriei. Totuși, este evident că Uber reclamă o reglementare specifică - una care să permită șoferilor Uber să nu mai fie amendați, așa cum s-a putut face și până acum, chiar dacă în condiții mai dificil de aplicat.

Alte două proiecte

În urmă cu ceva timp, vicepremierul Daniel Suciu anunța că, în următoarea perioadă, va fi elaborat un proiect de act normativ privind activitatea de ridesharing. Problema este că mai sunt și alte proiecte legislative aflate în circuit la acest moment și care se referă la același lucru. Nici unul nu a văzut însă lumina zilei.

Primul proiect, depus în aprilie la Senat, respins de acesta și intrat în Camera deputaților, prevede o procedură specială de autorizare pentru serviciile de ridesharing. Și anume, aceste companii de ridesharing vor trebui să plătească și o taxă anuală în vederea funcționării legale, să-și verifice periodic șoferii, care, la rândul lor, vor trebuie să circule având mereu asupra lor o mapă cu multe documente cerute de lege, pentru control.

Al doilea proiect, apărut în Parlament în toamnă, se referă la activităţile de transport alternativ cu un vehicul cu şofer și prevede că șoferii care se ocupă de transportul alternativ de tip ridesharing vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională pentru transportul de persoane. Adoptată de Senat, propunerea se află la deputați, pentru votul final.

Citește și Taximetriștii câștigă mai mult, chiar și cu concurența Uber

În momentul în care una sau cealaltă dintre aceste propuneri va ajunge lege, Uber va avea un cadru legal pe care să-l respecte obligatoriu atât compania, cât și șoferii. Până atunci, Uber nu poate fi considerat interzis de lege, dar e posibil să asistăm, de joi, la amendarea mai multor șoferi ai acestei platforme - alături de alți șoferi care fac taximetrie ilegal, chiar cu licențe obținute "pe lângă" lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423115.58RON
1 ETH = 8054.84RON
1 LTC = 389.14RON
1 XRP = 9.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel