EXCLUSIV Dan Vîlceanu: România plătește dobânzi de 30 de miliarde pentru împrumuturile luate

dan-vilceanu_77920100
Dan Vîlceanu
Dan Vîlceanu, deputat PNL și fost ministru al Finanțelor, a fost invitat la emisiunea D`Economic News cu Alex Vlădescu.

Întrebat de Alex Vlădescu ce măsuri ar lua dacă ar reveni la conducerea Ministerului Finanțelor, Dan Vâlceanu a explicat că ar sta de vorbă cu toți colegii săi din Guvern pentru a găsi soliții pentru a putea realiza reformele prevăzute în PNRR ”deoarece acolo banii vin o dobândă mică, de 0,15% în condițiile în care acum România plătește peste 7% la împrumuturile în valută, ca să nu mai vorbim de împrumuturile în lei”.

Fostul ministru al Finanțelor a mai explicat că ar face tot posibilul pentru ca reformele prevăzute și angajate de Guvern în PNRR să se realizeze, printre care, cele care vizează pensiile și sistemul de salarizare din România care la acest moment este buversat de nenumăratele modificări legislative.

Vîlceanu a mai declarat că România ar putea să-și acopere o parte din deficit cu banii din PNRR și a mai subliniat că: ”România a semnat contracte din PNRR în valoare de 11 miliarde de euro iar în conturi există numai 6 miliarde din cauza întârzierii reformelor”.

Deputatul PNL a trecut și la al doilea punct al măsurilor pe care le-ar lua: ”Al doilea lucru pe care l-aș face ar fi reașezarea justă a fiscalității. Sunt anumite lucruri care nu sunt corecte, unele fiind prinse și în PNRR. De pildă, cei din agricultură plătesc numai contribuția la pensii și cam atât. M-aș uita și la eliminarea unor excepții de la plata taxelor”.

În ceea ce privește al treilea lucru pe care l-ar face dacă ar prelua din nou portofoliul de la Finanțe, Vîlceanu a arătat că ar vrea să corecteze câteva din măsurile luate: ”Mă refer la anumite taxe care nu-și aveau rostul și care îi determină pe antreprenori să facă tot posibilul să nu le plătească, șoi dau exemplul taxelor pe dividende”.

Fostul ministru a arătat că în 2022, România a plătit dobânzi de 30 de miliarde pentru împrumuturile luate, suma fiind echivalentul dobânzilor plătite pentru 2020 și 2021.

Pentru mai multe detalii urmăriți mai jos interviul.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close