Cumulul pensiei cu alte venituri. Ce este și ce nu este permis

cumulul-pensiei_10511700
Unele pensii se pot cumula cu alte venituri în timp ce altele nu se pot cumula cu alte venituru
Unele venituri pot fi cumulate cu unele pensii, regulile fiind stabilite de mai multe prevederi legislative.

Ce pensii nu permit cumulul cu alte venituri

Primele pe listă sunt pensia anticipată parțială și pensia anticipată. În aceste cazuri, pensiile nu se pot cumula cu venituri din 
contract individual de muncă;

în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative

ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.
 
Pe al doilea loc sunt pensiile de invaliditate gradul I și II care nu se pot cumula cu venituri din:

contract individual de muncă;

baza unui raport de serviciu (funcționar public);

activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.
 
Pe al treilea loc sunt pensiile de invaliditate gradul III și pensia de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate care nu se pot cumula cu venituri din 

contract individual de muncă;

raport de serviciu (funcționar public);

desfășurarea  de activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Citește și: Pensia anticipată parțială. De la ce vârstă și cum calculezi câți bani încasezi

Pe locul al patrulea este pensia de urmaș a soţului supravieţuitor încadrat în gradul I sau II de invaliditate NU se cumulează cu venituri obținute din:

contract individual de muncă;

raport de serviciu (funcționar public);

activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Alte pensii care nu se cumulează sunt

Pensia de urmaș a soțului supraviețuitor, în cazul în care decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

Pensia de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului.

Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani.

Toate aceste categorii de pensii nu se cumulează cu venituri din: 

contract individual de muncă;

raport de serviciu;

activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensii militare. Modificări importante pentru unele categorii de beneficiari - Proiect în Senat

Pensiile care permit cumulul cu alte venituri

Pensionarii din sistemul public de pensii indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, au voie să cumuleze pensia cu venituri realizate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

Pensionarii pentru limită de vârstă și copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani - dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii) pot cumula pensiile cu venituri din: 

din activități dependente aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora. 

din activități independent, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.
 
Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în gradul I sau II de invaliditate;

Pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale și soţul supravieţuitor, incadrat in gradul I si II de invaliditate,  beneficiar al unei pensii de urmaş pot cumula pensia cu  venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente,  indiferent de nivelul acestora însă cu excepția:

veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;

veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Citește și: Reducere a vârstei de pensionare cu 4 luni la fiecare an pentru acești angajați

În cazul pensiei de invaliditate gradul III de invaliditate și pensiei de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate se pot cumula pensiile cu venituri obținute din activități independente astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente (dacă nu se depăşește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă) obținute :

în baza unui contract individual de muncă;

în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

de persoane care desfășoară  activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.
 
Mai poate beneficia de cumul soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu exceptia celui încadrat în gradul I și II de invaliditate

Acesta poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, precum și  din activităţi dependente (dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat) din:

contract individual de muncă;

raport de serviciu (funcționar public);
activități în funcţii elective sau care este  numit în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi în calitate de membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.
 
Consilierii locali și județeni pot cumula veniturile obținute din această calitate cu orice categorie de pensie.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close