Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 92

Kremlinul încearcă tot mai mult să pună stăpânire industria locală a cerealelor, una dintre cele mai puternice, pentru ca mai apoi să poată influența prețul alimentelor care este strâns legat de acest sector.

Agenția Internațională a Energiei prevede că inteligența artificială va consuma de 10 ori mai multă energie în 2026 decât în 2023 și că, tot atunci, centrele de date vor avea același consum de energie ca cel al Japoniei.

Elon Musk a transmis investitorilor intenția sa pentru dezvoltarea unui supercomputer menit să susțină proiectul său de inteligență artificială, Grok. Anunțul vine la două luni după ce Microsoft și OpenAI au dat o veste asemănătoare. 

Spania, țara cu peste 8000 de kilometri de coastă și una dintre cele mai turistice țări ale lumii, se confruntă cu o problemă care dă bătăi de cap autorităților.

Termenul limită pentru implementarea salariul minim european în România este 15 noiembrie. În acest scop, au fost făcute câteva demersuri, în urma discuțiilor recente între sindicate, patronate și Guvern.

Indecent sau nu? Acţionarii Carrefour au decis cu o mare majoritate să valideze salariul compensatoriu pentru 2023 şi 2024 a CEO-ului, Alexandre Bompard. Angajații sunt însă de altă părere.

Ungaria care este membrul NATO cel mai apropiat de președintele rus Vladimir Putin vrea să își modifice statutul de membru al alianței militare pentru a evita să ajute Ucraina în lupta împotriva invaziei rusești.

Liderul de la Kremlin a spus în ce condiții vrea ca discuțiile de pace cu Ucraina să se desfășoare.

Punând accentul pe accesibilitate, comunitate, confort și lumină, Liu Thai Ker a înlocuit mahalalele sordide cu clădiri înalte și spațioase. Cu toate acestea, o creștere recentă a prețurilor de vânzare a unor locuințe l-a întristat.

Casa de licitații Phillips din Geneva a a nunțat vânzarea a două piese excepționale.

O creștere probabilă a inflației în zona euro în această lună este puțin probabil să deraieze iminenta reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană.

Sectorul construcțiilor este unul dintre cei mai activi angajatori din economie, cu peste 11 mii de joburi postate de la începutul anului, relevă un studiu realizat de una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România.

Țările G7 au deschis discuțiile asupra taxării multinaționalelor care ar urma să plătească impozitul minim global.

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi, printre care și Rusia, sunt cunoscuți sub denumirea colectivă de OPEC+.

La prima vedere, încălzirea globală ar putea aduce profit unor industrii, precum cea a berii sau înghețatei, însă schimbările climatice au un impact mult mai amplu și afectează consumul, dezamăgindu-i pe producători, explică Radu Puiu, analist financiar la XTB România.

Românii vor putea ieşi mai devreme la pensie, în anumite condiţii, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat.

Arhipelagul autonom Aland care se întinde pe mijlocul Mării Baltice aparține oficial Finlandei, locuitorii săi vorbesc suedeză, iar Rusia are sarcina de a pune în aplicare un acord care a interzis orice prezență militară pe țărmurile sale, de peste un secol.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret privind mecanismele speciale de compensare a pagubelor provocate Rusiei de sancţiunile SUA, care prevede confiscarea activelor americane, relatează EFE.

Abundența de mașini electrice, panouri fotovoltaice, cipuri și alte produse de ultimă generație care ajung cu ușurință din China pe piețele europene, aduc probleme atât companiilor din țările membre dar și blocului comunitar în ansamblul său. 

Echipele de intervenție se luptă cu un incendiu la sediul Novo Nordisk din Bagsvaerd, o suburbie a orașului Copenhaga, al doilea în decurs de o săptămână.

Două companii sunt interesate să înceapă exploatarea de minerale rare în largul coastelor Norvegiei.

Adrian Constantin, candidatul PSD la Primăria Otopeni a fost vorbit, la o emisiune electorală marca DC Votez pe DC News, DC News TV și DC Business, despre proiectele sale, despre traficul de pe DN1, dar și despre bani.

Recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara că blocurile comuniste ar putea deveni sursă de energie.

Pe parcursul primului trimestru, TMTG, al cărui activ principal este rețeaua de socializare Truth Social, a realizat o cifră de afaeri de numai 770.500 de dolari.

Ideea în sine nu este de neglijat și cu siguranță va găsi ecou și la alți oligarhi ruși. Marele obstacol se află însă la Kremlin.

Un recent recent al Rezervei Federale a statului american San Francisco arată că economiile acumulate de gospodării în timpul pandemiei au dispărut acum. În Europa, se pare că mai există ceva, dar deja nu mai oferă sprijin economiei și, prin urmare, piețelor bursiere.

Marea problemă în acest an constă în ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, care a menţionat, de asemenea, că în execuţia bugetară din primele luni se văd amânările de anul trecut pentru reducerea deficitului.

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit recent la emisiunea ”Totul despre bani” despre cât de grav a afectat inflația bugetele pensionarilor.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0022
Zi precendentă 5.0963
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0131
Zi precendentă 4.3286
Schimb
in

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel